Craciun Fericit!

sâmbătă, 26 decembrie 2009






Curcubeu

marți, 22 decembrie 2009

Morandi - Colors
Asculta mai multe audio Muzica

Ai ascuns de mine rosul pasiunii
Si tresărind am cuprins căldura oranjului.
Mi-ai spus ca galbenul geloziei îl poseda doar unii,
Dar verdele speranţei se afla in adâncul sufletului
Oricărui muritor. Fiindcă albastrul sincerităţii
Are nevoie de compania violetului imensităţii
Si de cea a indigoului nestăpânit.

Iar eu crezând ca acest curcubeu e
Doar un amestec de culori si nicidecum
Sentimente, Am decis sa te
Întreb daca mă vei invata sa le-nţeleg. Dar cum?

Iar tu ai lăsat apusul sa mă sărute
Intr-un roşu aprins.
Si răsăritul sa mă cufunde
Intr-un oranj de vis.
Soarele gelos mi l-ai dăruit
Pe verdele naturii ce spera mereu
Si seninul cu întrebări m-a chinuit
Pana ce sincer i-am răspuns si eu
Ca mi-ar plăcea sa-l vad imbracat
In purpura regala. El imediat m-a ascultat.
Oh, curcubeu, mai stai cu mine
O secunda-n plus cu tine
Mai doresc!


Pozele mai jos postate de Oriana:D

Imagini

duminică, 20 decembrie 2009



Lucian Blaga-Izvorul noptii

vineri, 18 decembrie 2009

Frumoaso,
ţi-s ochii-aşa de negri încât seara,
când stau culcat cu capu-n poala ta
îmi pare
că ochii tăi, adâncii, sunt izvorul
din care tainic curge noaptea peste văi
şi peste munţi şi peste şesuri,
acoperind pământul
c-o mare de întuneric.
Aşa-s de negri ochii tăi,
lumina mea.

Invata de la toate...

vineri, 4 decembrie 2009
*Poezie din lirica norvegiană*

Învaţă de la toate, să ai statornic drum
Învaţă de la flăcări, că toate-s numai scrum
Învaţă de la umbră, să taci şi să veghezi
Învaţă de la stâncă, cum neclintit să crezi
Învaţă de la soare, cum neclintit s-apui
Învaţă de la piatră, cum trebuie să spui,
Învaţă de la vântul ce-adie prin poteci
Cum trebuie prin lume de liniştit să treci.

Învaţă de la toate, că toate sunt surori
Cum treci frumos prin viaţă
Cum poţi frumos să mori.

Învaţă de la vierme, că nimeni nu-i uitat,
Învaţă de la nufăr, să fii mereu curat,
Învaţă de la flăcări, ce-avem de ars în noi,
Învaţă de la ape, să nu dai înapoi.
Învaţă de la umbră să fii smerit ca ea,
Învaţă de la stâncă, să-nduri furtuna grea.
Învaţă de la soare, ca vremea să-ţi cunoşti,
Învaţă de la stele, că-n cer sunt multe oşti.

Învaţă de la greier, când singur eşti, să cânţi,
Învaţă de la lună, să nu te înspăimânţi,
Învaţă de la vulturi, când umerii ţi-s grei
Şi du-te la furnică, să vezi povara ei...
Învaţă de la floare, să fii gingaş ca ea,
Învaţă de la soare, să ai blândeţea sa,
Învaţă de la păsări, să fii mai mult în zbor,
Învaţă de la toate că totu-i trecător.

Ia seamă, fiu al jertfei, prin lumea-n care treci,
Să-nveţi din tot ce piere, cum să trăieşti în veci.

Pentru iubitorii de catelusi...

vineri, 20 noiembrie 2009

Speranta moare vreodata?

sâmbătă, 17 octombrie 2009
Compunere mai veche...postata mai intai pe Petale De Trandafiri...


Se poate ca peste câţiva ani să nu mai existe gheţari, fiindcă sub razele nocive ale soarelui icebergurile se topesc...dar oare dacă soarele ar purta numele de viaţă şi dacă gheţarii s-ar numi speranţe nu s-ar întâmpla la fel?
La urma urmei speranţa moare vreodată? Eu zic că nu. Gândiţi-vă ce s-ar întâmpla dacă nu am avea speranţe: oameni deznădăjduiţi ar rătăci pe calea necunoaşterii, suferinţa ar înlătura dorinţa de a mai trăi. Totul ni s-ar părea inutil. Îmi veţi spune că speranţa moare, fiindcă în realitate se găsesc astfel de cazuri, doar că lăsaţi pe drum un lucru foarte important-diferenţa dintre cazurile reale şi cele la care fac eu referire- primele SE POT REMEDIA, pe când celelalte nu. Speranţa doar adoarme în sânul tristeţii, aşteptând să fie trezită de o mână nevăzută. Un prieten poate ajuta enorm o persoană care se află în "coma vieţii". O frază, o singură propoziţie sau pur şi simplu un cuvânt dacă nu chiar glasul poate readuce speranţa în suflet. Ea aşteaptă doar impulsul. Impuls care poate veni de la noi înşine sub forma ambiţiei. Poate ai pierdut totul: casa, familia, slujba, banii, idealurile, ori visurile. Dacă eşti destul de ambiţios vei suferi mult, dar la un moment dat te vei opri şi vei striga: "Ajunge! Nu ai slujbă? Caută-ţi una, banii vor veni pe urmă. Nu ai casă? Refă-ţi viaţa lângă o nouă familie. Nu ai idealuri/visuri? Crează-ţi altele. Sigur poţi cere mai mult, iar lumea nu se prăbuşeşte cu un eşec."
Cu siguranţă după ploaie va răsări curcubeul.
Asta gândesc: că speranţa nu moare niciodată, cel mult adoarme. Însă cu toate că mintea mea cunoaşte răspunsul, uneori inima se îndoieşte. Recunosc, totuşi vă dau un sfat pe care eu îl respect:
Ai căzut? Alungă-ţi jalea!
Căci un înţelept a spus:
Cine cade se ridică
Uneori cu mult mai sus!

Dedicatie...

miercuri, 7 octombrie 2009



...pentru un fluturas care se afla la Bacau si nu a mai scris nimic pe blog de nu mai tin minte:))

Cactus

marți, 29 septembrie 2009

Prietenia !?

sâmbătă, 19 septembrie 2009
Apropos de comentariul Marianei "Îmi cer iertare că nu fac referire la articolul postat şi cer permisiunea de a vă face o invitaţie ( ţie şi cititorilor tăi ) la a vă expune părerea despre ce înseamnă prietenia şi ce este un prieten. Pentru o mai bună provocare, reamintesc ceea ce spunea Napoleon Bonaparte şi anume că ,,Nu există prieteni ci doar momente de prietenie... "
http://psalmdedor.blogspot.com

Parerea mea despre prietenie...compusa demult...

Oare ce înseamnă să ai prieteni adevăraţi? Să simţi că viaţa te sprijină în orice moment? Sau să crezi că jocul netulburat al sorţii crude nu te va afecta fiindcă ai un prieten care te va ajuta să-i înveţi regulile? Oare prietenii adevăraţi există? Dacă da …atunci de ce nu simţi uşurarea unui suflet împăcat? Sau poate că prietenii care ţi-i faci acum sunt doar nişte măşti, care ascund adevărata comoara a sufletului în colţişorul întunecat al unei camarute încuiate…o ascund fiindcă sunt oameni şi se tem de propriile sentimente, se învăluie cu gelozie, invidie şi ură, neştiind că fug de ei înşişi. Şi tocmai din motivul că suntem oameni nu cred în prietenii perfecte, deoarece prin definiţie suntem meniţi a greşi. Iar prima greşeală este această confuzie pe care o facem între prietenii perfecte şi adevărate. Prima nu există, a doua este prezentă peste tot, pentru că deşi ne trădăm, ne minţim, ne ucidem sufleteşte...totuşi regăsim acea dulce alinare a zilelor însorite de după ploaie în aceia care ştiu să-ţi ofere un zâmbet -o simplă mimică a feţei, o secundă ce valorează mai mult decât o viaţă fericită.
Poate din acest motiv, acum când scriu aceste rânduri, îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru clipele de tristeţe din viaţa mea …fiindcă doar în acele clipe am simţit cu adevărat revărsarea dragostei prietenilor mei ca o ploaie călduţa de vara ce mi-a revigorat sufletul !

Timpul-prizonierul obiectivului foto...

marți, 8 septembrie 2009
Intr-o camera micuţa, dar îngrijita, focul trosnea in soba, suspinând parca după timpuri de mult apuse. Radioul comunica aceleaşi ştiri monotone de la ora doua. Timpul se scurgea repede si totodată uşor ca fulgii de zăpada la care se uita un bătrânel, cu obrajii rumeni si ochii surâzători dar rataciti, rataciti probabil prin amintirile sale de pe o masa cu fotografii.
Trupul lui era o barca, cu vâslele atârnând lenite, deasupra căreia Primăvara copilăriei învolbura pe nesimţite pânzele de flori ale zarzărului înmugurit, sub care privea de atâtea ori luna-imparateasa nopţii. E tare bine cu luna plina. Când e soare dimineaţa, parca-si simte trupul; acum parca-si simte sufletul.
Primii ani de şcoala au fost cei mai frumoşi, fiindcă a vrut sa cunoască viata- copilăria iscoditoare ca un copil in fata pomului de Crăciun. In ceilalţi ani a nins ca si afara, des si alb, doar ca atunci au nins semnele de întrebare, iar timpul trecea ca o sanie fugărita de lupi si amintirile rămâneau in urma ca fulgii pe pamant. A încercat sa-i prindă, dar erau unul si-o mie in acelaşi timp.
A trecut Primăvara cu toata veselia ei de tânăra mireasa a vieţii.
O noua regina se inalta pe bolta hazardului. Era calda si blânda. Poate nu atât de libertina ca cea dinaintea ei, dar cu siguranţa a desavarsit opera predecesoarei. Numele ei era Vara. A domnit o vreme in pace, dar sub cerul afumat, despuiata de tot avutul, de toate podoabele, gonita din casa ei, Vara plângea si blestema amarnic. Ii trecuse vremea.
Toamna- noua doamna a firii, se plimba zgomotos prin gradina vieţii, calcând in picioare amintirile, care luaseră forma frunzelor ruginii si aurii, căzute si uitate de toţi.
Insa iarna sosi si, cu o grija aproape materna, le înveli cu un strat de nea. Firea, care-si regăsise viata Primăvara, împlinirea Vara, fusese secătuita de puteri Toamna si intr-un final doborâta de Iarna.
Iarna era si acum in viata bătrânului, dar nu ca afara, nu ca in lume, ci ca un val ce are menirea de a ne readuce in gând amintirile cele mai frumoase, ca mai apoi sa ne adoarmă in visul curat al inimii.
Dar toate acestea s-au întâmplat intr-un timp uitat, in somn, când zilele se năşteau din ochii copiilor. Acum n-au mai rămas decât fotografiile...

O tabla de sah...

sâmbătă, 5 septembrie 2009
Picături mici şi fierbinţi încălzesc pământul, învăluindu-l într-o plăcută atingere. Soarele alb de furie se ascunde după un nor negru, uriaş ca şi regele în spatele reginei. Nu sunt adepta şahului, aluzia mea ţinea de o fotografie. Negru pe alb, aşa era înfăţişată toamna, ceva infinit, nici rece, nici cald, pur şi simplu infinit.Cerul alb şi soarele, care abia se distingea, erau acoperiţi de umbrele jucăuşe ale norilor. În rest peisajul era invadat de copaci înalţi, negri cu umbre albe ca nişte sosii-totul aducea a o tablă de şah. Simţeam că fotografia avea să prindă viaţă şi o să zburde pe culmile ingeniozităţii, că piesele aveau să se mişte într-un joc complicat, nesfârşit, iar eu aşteptam înfrigurată lupta. Poate s-a desfăşurat odată, demult, dar acum "Zi de toamnă" nu era decât "Zi de toamnă". Nu un joc, ci o fotografie, în care soarele vieţii se ascundea temător în norii de ceaţă ai trupului stors de ultimele picături de forţă şi lăsat pradă pământului. Dar nu şi sufletul, el se afla undeva, departe, într-un loc pe care îl regăsesc sub forma unei table de şah...

Reiau o compunere veche...

Vulturul negru

luni, 31 august 2009

Maine

luni, 24 august 2009
Am sa scriu o poezie
Cu litere de sânge violet,
Născut din simplitatea roşie
A pasiunii unui menuet,
Unita cu albastrul nobilului
Triolet.



Am sa împletesc bucuria
Cu tristeţea şăgalnica,
Si-am sa le pictez cu prospeţimea
Picurilor si cu o puternica
Durere a inimii rănite
Prea de tinerica.

Am sa rescriu povestea
Unei mari iubiri a lumii
Si-am sa-i dau culoarea fericirii,
Închizând in pumnii
Lor viitorul, despărţirea
Si tristeţea.

Toate acestea si multe altele
Am sa fac cu miile,
Dar asta începând de mâine,
Când apar neîncetat zânele
Si-mi vor răpi drepturile
Iar eu voi ramane cu visele,
Din nou…

Sa nu ma uiti!

duminică, 16 august 2009
Daca azi ti-as da o scoica, nu-i aşa ca urechea ta va tânji după mare si-ti va aminti de mine?
Daca azi ti-as dărui un curcubeu, nu-i aşa ca ochii tai vor tânji după spiriduşi si oale cu aur, iar el iţi va aduce aminte de mine?
Daca azi ti-as da un izvor cristalin, nu-i aşa ca buzele tale însetate se vor satura?
Daca azi ti-as dărui un trandafir, nu-i aşa ca mirosul lui ti-ar incanta nasul, iar fineţea petalelor ti-ar imbraca trupul?
Nu-i aşa ca toate acestea ti-ar aduce aminte de mine?
Din păcate sau din fericire NU!
Altcineva mi-a luat-o înainte si ti le-a dăruit dinainte sa te naşti. Acel cineva e Dumnezeu!
Dar chiar daca toate aceste lucruri iţi vor aduce aminte de El, El iţi va aminti de mine…

Poezie fara rost

miercuri, 12 august 2009
Cuvinte fara rost se strecoară
La o margine de deal
„Genial de nebunesc”
Si „nebunesc de genial”
Sunt ale mintii flori, coroana.

Un sunet vag se-aude in drum
Ropot de linişte, zgomotul tăcerii.
Un singur glas le-acoperă acum
E glasul părerii mele.

Si ploua cu frunze tomnatice de aur
Preschimbate treptat in argintul steluţelor
Mormintele-s veşnic presărate cu lauri
Călcate-n picioare de batjocura lacrimilor.

Fugar un zâmbet se-arata de dup-un nor
Ah, de-ar fi al meu as fi in stare sa mor
De bucurie. Căci cerul si-a arătat ingaduinta
Fata de nesocotinţa
Mea.

Vorbe fara rost...

vineri, 7 august 2009
Si pasesc incet prin dumbrava nefiintei, intrebandu-ma cat de lung va fi acest drum al nestiintei. Un cer insangerat se stinge de durere. Soarele nu exista in aceasta lume inchisa si uitata. Doar razele norilor se mai preling pe trupurile firave ale copacilor doborati de vreme.
Ecoul pasilor pierduti se aude neintrerupt. Sau o fi sunetul picaturilor ce cad necontenit? Nu stiu. Cert este ca nu ma regasesc in aceasta lume scaldata in intuneric si nelinisti.
Asa ca fug pe inertul drum al pierzaniei, ma inec in valtoarea vietii si ma scald in razele de soare ale unui nou inceput.


Dimineata. Suna ceasul. Chiar e 7? Nu stiu. Nu ma intrereseaza. Nu, nu si iar nu...Lumea aceea plina de mistere am lasat-o in urma...
Ce vis frumos e viata...Dar...daca viata e un vis, ce e acea lume? Adevarata desteptare?

Moon

vineri, 24 iulie 2009

Cristal...

duminică, 5 iulie 2009

Cateva imagini de la Cheile Turzii

marți, 23 iunie 2009




Legenda curcubeului 2

miercuri, 17 iunie 2009
...in care au decis sa-si petreaca Lunea impreuna. Ratacind prin poienite, jucandu-se si glumind au inceput sa se sature de lantul in care erau prinsi asa ca Violet care nu era, dupa cum am spus, afectat de setimentul acela vinovat propuse, dat fiind ca era 7 culori, sa spuna fiecare cate o poveste in fiecare zi a saptamanii. Si primul provocat la acest joc imprevizibil era Rosu.
-Va voi spune o poveste cum nu ati mai auzit, incat sa va mearga toata saptamana bine, incepand de Luni.
-Spune, strigara in cor celelalte culori.
-Nu departe de aici intr-un codru des si singuratic traia o haita de lupi. Era toamna si frunzele verzi ale verii se inrosisera din cauza vantului care prevestea iarna. Cadeau rand pe rand, ca intr-o cascada de sentimente. Din coltul intunecat al unei scorburi, un urlet indurerat aduna haita. Era glasul unei mame sarmane care-si plangea puii ce mureau din cauza frigului. Doar unul ii mai ramase si acesta gata sa-si dea suflul. Era un catelus rosu, diferit de restul lupilor cenusii, dar iubit de grup. Tatal micutului veni la mama si spuse:
-Ce am putea face??
-Trebuie sa plecam. Sa nu ne pretinda iarna aici.
-Dar el, el nu va putea pleca in starea in care este.
-Ah, asa ...cum de nu m-am gandit. Dar il voi duce eu.
-Oh, nu. Si tu esti slabita. NU plecam. Si asta e ultimul meu cuvant.
Lupoaica ofta intristata si-si linse odrasla muribunda. Deodata vantul inceta, soarele disparuse, un intuneric total se lasa peste codru si un semnal de alarma vesti prezenta dusmanului: omul.
Haita o luase la fuga. Lupoaica fu obligata sa vina, iar puiul fu abandonat. Nimic in lume nu ar putea descrie suferinta mamei, care e nevoita sa-si paraseasca puiul. Si au plecat...

-Vai nu, spuse Rosu, se apropie o furtuna. Uitati, ce nori! Trebuie sa ne luam si noi zborul. Va voi povesti maine sfarsitul.
Cu parere de rau cei 7 amici se despartira cu gandul la povestea minunata a lui Rosu. Oare ce final va avea?

Continuarea data viitoare.

Veche dar ...

miercuri, 3 iunie 2009

Legenda curcubeului...de mine

vineri, 15 mai 2009
Inspirata de poza de mai jos...povestea este creata de mine, autorul real si nu este o legenda autentica cu autor necunoscut (anonim) transmisa prin viu-grai si culeasa de mine...nu...e chiar creata de mine...

Pe taramul celalalt, al zanelor, al zmeilor si a feciorilor/fetelor de imparat traiau 7 prieteni nedespartiti: Rosu, Oranj, Galben, Verde, Albastru, Indigo si Violet.
Cei 7 insa erau total diferiti atat la caracter cat si in obiceiuri: Rosu era pasional si aventurier, cutreiera toti muntii, toate desisurile, toate locurile primejdioase fara macar sa se uite in urma si nu se sfia sa calce pe teritoriul zmeilor. Dar rosu era indragostit de Oranj. Oranj iubea insa pe Galben. Cald si prietenos, duios din fire prefera sa culege flori de pe campii decat sa se aventureze in peripetiile lui Rosu. Galben insa era total opus celor doi, cam gelos, isi iesea des din fire cand il vedea pe Verde cam pierzandu-se in adancimea lui Albastru. Celor doi din urma le placea intotdeauna sa fie impreuna. Erau uniti ca cerul si pamantul (natura). Sinceri si cinstiti, le placeau viata, frumosul, visele, sperantele. Un singur lucru ii despartea, pasiunea lui Albastru pentru Indigo care avea sentimente pentru Violet. Ceilalti doi erau mai singuratici, mai relaxati, mai profunzi, mai meditativi, mai mereu impreuna, doar ca prieteni din pacate, fiindca Violet mai pastra o caracteristica ce-l diferentia de ceilalti. Indiferenta fata de dragoste.
Cata deznadejde pe acesti 7 prieteni care pareau prinsi intr-un lant vicios al dragostei.
O simpla intamplare avea sa le schimbe destinul. Intamplarea care s-a petrecut chiar in acea zi de vara, in care...

Continuarea alta data...va tin un pic in suspans...

Curcubeu

joi, 14 mai 2009

Inaintand in viata

sâmbătă, 9 mai 2009

Primavara

vineri, 8 mai 2009









Primavara in toata frumusetea ei. Am gasit pozele in calculator. Fusesera facute mai de mult. Sunt de aici de pe la mine:D

Gardianul

joi, 7 mai 2009
Sub usoarele-i unduiri, casa freamata de dor. In timp ce familia este plecata, casa abandonata suspina. Usa nu e incuiata. Ferestrele sunt intredeschise. Ma intreb ce e cu aceasta ignoranta fata de supravegherea casei. Apoi imi rasare in fata raspunsul: Gardianul. Marele copac s-a interpus intre mine si cladire, acoperindu-mi privelistea. Crengile sale care iau forme florale coloreaza cerul cu o acuarela neagra, patand albastrul infinit. Nu indraznesc sa ma apropii. Sobru si sfidator, Gardianul nici nu baga de seama prezenta mea. Totusi ma atinse cu o creanga. Nu stiu daca fusese un alint sau un indemn sa plec. Am rupt creanga impulsiv. Sfidasem uriasul. Cu pasi repezi plec acasa, dar el se profileaza inspaimantator in fata mea, ma urmareste. Trimite vantul dupa mine, care ma zguduie, pateaza cerul cu nori care ma uda, toate pentru o biata crenguta rupta...
A doua zi ma reintorc la locul faptei sa imi cer scuze. Mici frunzisoare verzi crescusera. Ploaia de ieri. Cat despre creanga rupta, o luase vantul. Copacul ma iertase. Nu trimise vantul sau ploaia dupa mine, isi arata ingaduinta. Atunci am simtit o dragoste revarsata pentru el si nu am putut rosti decat "Multumesc"...


Morala acestei povestiri este: 1)ca nu conteaza cate daune provoci atata timp cat nu poti infrunta situatia, te comporti cu lasitate si 2)natura va fi intotdeauna mai ingaduitoare, iar omul mai crud cu ea, 3) sa stii sa multumesti chiar si mai tarziu, e mai bine decat niciodata.

PS:Bineinteles ca poza de mai jos m-a inspirat.

Unduiri

Nature

duminică, 3 mai 2009
Poza de mai jos postata de Oriana m-a inspirat.

Pe cerul albastru, imens si infinit,
Imbatator, curat, nemarginit,
Unit cu al apei tremurator glas
Ce fredoneaza soapta ultimului vals,
Danseaza in ritmul vantului solitar
Al naturii martor -un biet copac milenar.
O creanga abia se lasa,
Iar alta usor suspina,
In linistea ploioasa
Un zambet ma alina.
Si din al vietii concert neterminat,
Un act doar de-o mai canta,
Natura!
Un act si s-a incheiat.
Caci glasul ei de nimfa
E astazi tulburat
De o noapte apriga
Ce din a noastra vina s-a lasat.
Doar un cuvant as mai spune
S-apoi am incheiat:
NATURA -al vietii glas,
Mai canta-mi odata
Al tineretii vals...

Nature

Ghicitori:))

marți, 28 aprilie 2009
De s-ar ridica-n picioare,
Ar ajunge pan la soare.


Campul alb,
Oile negre,
Cin le vede
Nu le crede
Cin le paste
Le cunoaste.

Ce e dulce si mai dulce,
Il alungi si nu se duce?

Culoarea mea preferata...

sâmbătă, 25 aprilie 2009

Daca tot am inceput cu capitolul culori. Sa continuam. Albastru ma inspira pe moment, dar nu este culoarea mea preferata. Norocoasa castigatoarea a iubirii mele este culoarea rosie. Sa vedem ce semnifica aceasta culoare.

Prin forta, puterea si stralucirea lui, rosul este considerat pretutindeni ca fiind simbolul fundamental al principiului vital. Culoare a focului si a sangelui.

Rosul inchis este nocturn, feminin, tainic, centripet. El reprezinta nu expresia, ci misterul vietii. Rosul inchis are si o semnificatie funerara. Ambivalenta culorii rosii a sangelui ne dezvaluie doua situatii: cand este ascuns, sangele este esenta vietii, varsat el inseamna moarte.

Rosul viu, diurn, solar, centrifug indeamna la actiune. El este imaginea inflacararii si frumusetii, a fortei impulsive si generoase, a tineretii, a sanatatii, a bogatiei.

In Extremul Orient rosul evoca in general caldura, intensitate, actiune si pasiune. Rosul este culoarea tendintei expansive.

Intruchiparea a ardorii si a navalnicei tinereti, rosul este, in traditiile irlandeze, culoarea prin excelenta a razboiului.

In Japonia culoarea rosie este purtata exclusiv de catre femei. Este un simbol al sinceritatii si fericirii.

Albastru...

joi, 23 aprilie 2009

Azi ma inspira culoare albastru.

Albastru reprezinta sinceritate. Azi e o minciuna. Maine poate nu va mai fi.

Albastru este cea mai apropiata culoare de alb, puritate. Azi e patat de pacat. Maine va fi din nou curat.

Albastru reprezinta seninul. Azi e doar intuneric. Maine poate va razbate soarele printre nori.

Albastru se spune ca este sangele nobililor. La toti ne curge sange la fel. Fie ca vrem, fie ca nu.

Albastru e o culoare schimbatoare, dar cata nevoie avem de el. Dintr-un singur motiv. Albastru reprezinta infinitul din noi...

Bun venit pe blogul nostru!

miercuri, 22 aprilie 2009

A fost creat un nou blog, blogul nostru, Picaturi de imaginatie. Speram ca de fiecare data sa aducem putina culoare si imaginatie in vietile voastre. Asteptati noile postari. Fiti sigur ca in curand va vom bombarda cu ele.


Autorii

Persoane interesate