Poezie fara rost

Cuvinte fara rost se strecoară
La o margine de deal
„Genial de nebunesc”
Si „nebunesc de genial”
Sunt ale mintii flori, coroana.

Un sunet vag se-aude in drum
Ropot de linişte, zgomotul tăcerii.
Un singur glas le-acoperă acum
E glasul părerii mele.

Si ploua cu frunze tomnatice de aur
Preschimbate treptat in argintul steluţelor
Mormintele-s veşnic presărate cu lauri
Călcate-n picioare de batjocura lacrimilor.

Fugar un zâmbet se-arata de dup-un nor
Ah, de-ar fi al meu as fi in stare sa mor
De bucurie. Căci cerul si-a arătat ingaduinta
Fata de nesocotinţa
Mea.