Legenda curcubeului 2

...in care au decis sa-si petreaca Lunea impreuna. Ratacind prin poienite, jucandu-se si glumind au inceput sa se sature de lantul in care erau prinsi asa ca Violet care nu era, dupa cum am spus, afectat de setimentul acela vinovat propuse, dat fiind ca era 7 culori, sa spuna fiecare cate o poveste in fiecare zi a saptamanii. Si primul provocat la acest joc imprevizibil era Rosu.
-Va voi spune o poveste cum nu ati mai auzit, incat sa va mearga toata saptamana bine, incepand de Luni.
-Spune, strigara in cor celelalte culori.
-Nu departe de aici intr-un codru des si singuratic traia o haita de lupi. Era toamna si frunzele verzi ale verii se inrosisera din cauza vantului care prevestea iarna. Cadeau rand pe rand, ca intr-o cascada de sentimente. Din coltul intunecat al unei scorburi, un urlet indurerat aduna haita. Era glasul unei mame sarmane care-si plangea puii ce mureau din cauza frigului. Doar unul ii mai ramase si acesta gata sa-si dea suflul. Era un catelus rosu, diferit de restul lupilor cenusii, dar iubit de grup. Tatal micutului veni la mama si spuse:
-Ce am putea face??
-Trebuie sa plecam. Sa nu ne pretinda iarna aici.
-Dar el, el nu va putea pleca in starea in care este.
-Ah, asa ...cum de nu m-am gandit. Dar il voi duce eu.
-Oh, nu. Si tu esti slabita. NU plecam. Si asta e ultimul meu cuvant.
Lupoaica ofta intristata si-si linse odrasla muribunda. Deodata vantul inceta, soarele disparuse, un intuneric total se lasa peste codru si un semnal de alarma vesti prezenta dusmanului: omul.
Haita o luase la fuga. Lupoaica fu obligata sa vina, iar puiul fu abandonat. Nimic in lume nu ar putea descrie suferinta mamei, care e nevoita sa-si paraseasca puiul. Si au plecat...

-Vai nu, spuse Rosu, se apropie o furtuna. Uitati, ce nori! Trebuie sa ne luam si noi zborul. Va voi povesti maine sfarsitul.
Cu parere de rau cei 7 amici se despartira cu gandul la povestea minunata a lui Rosu. Oare ce final va avea?

Continuarea data viitoare.