Timpul-prizonierul obiectivului foto...

marți, 8 septembrie 2009
Intr-o camera micuţa, dar îngrijita, focul trosnea in soba, suspinând parca după timpuri de mult apuse. Radioul comunica aceleaşi ştiri monotone de la ora doua. Timpul se scurgea repede si totodată uşor ca fulgii de zăpada la care se uita un bătrânel, cu obrajii rumeni si ochii surâzători dar rataciti, rataciti probabil prin amintirile sale de pe o masa cu fotografii.
Trupul lui era o barca, cu vâslele atârnând lenite, deasupra căreia Primăvara copilăriei învolbura pe nesimţite pânzele de flori ale zarzărului înmugurit, sub care privea de atâtea ori luna-imparateasa nopţii. E tare bine cu luna plina. Când e soare dimineaţa, parca-si simte trupul; acum parca-si simte sufletul.
Primii ani de şcoala au fost cei mai frumoşi, fiindcă a vrut sa cunoască viata- copilăria iscoditoare ca un copil in fata pomului de Crăciun. In ceilalţi ani a nins ca si afara, des si alb, doar ca atunci au nins semnele de întrebare, iar timpul trecea ca o sanie fugărita de lupi si amintirile rămâneau in urma ca fulgii pe pamant. A încercat sa-i prindă, dar erau unul si-o mie in acelaşi timp.
A trecut Primăvara cu toata veselia ei de tânăra mireasa a vieţii.
O noua regina se inalta pe bolta hazardului. Era calda si blânda. Poate nu atât de libertina ca cea dinaintea ei, dar cu siguranţa a desavarsit opera predecesoarei. Numele ei era Vara. A domnit o vreme in pace, dar sub cerul afumat, despuiata de tot avutul, de toate podoabele, gonita din casa ei, Vara plângea si blestema amarnic. Ii trecuse vremea.
Toamna- noua doamna a firii, se plimba zgomotos prin gradina vieţii, calcând in picioare amintirile, care luaseră forma frunzelor ruginii si aurii, căzute si uitate de toţi.
Insa iarna sosi si, cu o grija aproape materna, le înveli cu un strat de nea. Firea, care-si regăsise viata Primăvara, împlinirea Vara, fusese secătuita de puteri Toamna si intr-un final doborâta de Iarna.
Iarna era si acum in viata bătrânului, dar nu ca afara, nu ca in lume, ci ca un val ce are menirea de a ne readuce in gând amintirile cele mai frumoase, ca mai apoi sa ne adoarmă in visul curat al inimii.
Dar toate acestea s-au întâmplat intr-un timp uitat, in somn, când zilele se năşteau din ochii copiilor. Acum n-au mai rămas decât fotografiile...

6 comentarii:

Alexandra-Ioana Bohan spunea...

Frumos articol! Bravo!

raza de soare spunea...

mersi mult

Mariana spunea...

Îmi cer iertare că nu fac referire la articolul postat şi cer permisiunea de a vă face o invitaţie ( ţie şi cititorilor tăi ) la a vă expune părerea despre ce înseamnă prietenia şi ce este un prieten. Pentru o mai bună provocare, reamintesc ceea ce spunea Napoleon Bonaparte şi anume că ,,Nu există prieteni ci doar momente de prietenie..." Vă aştept cu mare drag aici, la Psalmdedor.

raza de soare spunea...

@Mariana...multumim pt invitatie...te invit atunci si eu pe celalalt blog al meu www.petaledetrandafiri.blogspot.com

Elena-Claudia spunea...

mereu o sa ramana doar fotografiile.... tot ce ne ramane...

raza de soare spunea...

@Elena asa e...o sa ramana ca sa ne aminteasca cine am fost...

Trimiteți un comentariu

Persoane interesate