Timpul-prizonierul obiectivului foto...

Intr-o camera micuţa, dar îngrijita, focul trosnea in soba, suspinând parca după timpuri de mult apuse. Radioul comunica aceleaşi ştiri monotone de la ora doua. Timpul se scurgea repede si totodată uşor ca fulgii de zăpada la care se uita un bătrânel, cu obrajii rumeni si ochii surâzători dar rataciti, rataciti probabil prin amintirile sale de pe o masa cu fotografii.
Trupul lui era o barca, cu vâslele atârnând lenite, deasupra căreia Primăvara copilăriei învolbura pe nesimţite pânzele de flori ale zarzărului înmugurit, sub care privea de atâtea ori luna-imparateasa nopţii. E tare bine cu luna plina. Când e soare dimineaţa, parca-si simte trupul; acum parca-si simte sufletul.
Primii ani de şcoala au fost cei mai frumoşi, fiindcă a vrut sa cunoască viata- copilăria iscoditoare ca un copil in fata pomului de Crăciun. In ceilalţi ani a nins ca si afara, des si alb, doar ca atunci au nins semnele de întrebare, iar timpul trecea ca o sanie fugărita de lupi si amintirile rămâneau in urma ca fulgii pe pamant. A încercat sa-i prindă, dar erau unul si-o mie in acelaşi timp.
A trecut Primăvara cu toata veselia ei de tânăra mireasa a vieţii.
O noua regina se inalta pe bolta hazardului. Era calda si blânda. Poate nu atât de libertina ca cea dinaintea ei, dar cu siguranţa a desavarsit opera predecesoarei. Numele ei era Vara. A domnit o vreme in pace, dar sub cerul afumat, despuiata de tot avutul, de toate podoabele, gonita din casa ei, Vara plângea si blestema amarnic. Ii trecuse vremea.
Toamna- noua doamna a firii, se plimba zgomotos prin gradina vieţii, calcând in picioare amintirile, care luaseră forma frunzelor ruginii si aurii, căzute si uitate de toţi.
Insa iarna sosi si, cu o grija aproape materna, le înveli cu un strat de nea. Firea, care-si regăsise viata Primăvara, împlinirea Vara, fusese secătuita de puteri Toamna si intr-un final doborâta de Iarna.
Iarna era si acum in viata bătrânului, dar nu ca afara, nu ca in lume, ci ca un val ce are menirea de a ne readuce in gând amintirile cele mai frumoase, ca mai apoi sa ne adoarmă in visul curat al inimii.
Dar toate acestea s-au întâmplat intr-un timp uitat, in somn, când zilele se năşteau din ochii copiilor. Acum n-au mai rămas decât fotografiile...

O tabla de sah...

Picături mici şi fierbinţi încălzesc pământul, învăluindu-l într-o plăcută atingere. Soarele alb de furie se ascunde după un nor negru, uriaş ca şi regele în spatele reginei. Nu sunt adepta şahului, aluzia mea ţinea de o fotografie. Negru pe alb, aşa era înfăţişată toamna, ceva infinit, nici rece, nici cald, pur şi simplu infinit.Cerul alb şi soarele, care abia se distingea, erau acoperiţi de umbrele jucăuşe ale norilor. În rest peisajul era invadat de copaci înalţi, negri cu umbre albe ca nişte sosii-totul aducea a o tablă de şah. Simţeam că fotografia avea să prindă viaţă şi o să zburde pe culmile ingeniozităţii, că piesele aveau să se mişte într-un joc complicat, nesfârşit, iar eu aşteptam înfrigurată lupta. Poate s-a desfăşurat odată, demult, dar acum "Zi de toamnă" nu era decât "Zi de toamnă". Nu un joc, ci o fotografie, în care soarele vieţii se ascundea temător în norii de ceaţă ai trupului stors de ultimele picături de forţă şi lăsat pradă pământului. Dar nu şi sufletul, el se afla undeva, departe, într-un loc pe care îl regăsesc sub forma unei table de şah...

Reiau o compunere veche...

Vulturul negru

Maine

Am sa scriu o poezie
Cu litere de sânge violet,
Născut din simplitatea roşie
A pasiunii unui menuet,
Unita cu albastrul nobilului
Triolet.



Am sa împletesc bucuria
Cu tristeţea şăgalnica,
Si-am sa le pictez cu prospeţimea
Picurilor si cu o puternica
Durere a inimii rănite
Prea de tinerica.

Am sa rescriu povestea
Unei mari iubiri a lumii
Si-am sa-i dau culoarea fericirii,
Închizând in pumnii
Lor viitorul, despărţirea
Si tristeţea.

Toate acestea si multe altele
Am sa fac cu miile,
Dar asta începând de mâine,
Când apar neîncetat zânele
Si-mi vor răpi drepturile
Iar eu voi ramane cu visele,
Din nou…

Sa nu ma uiti!

Daca azi ti-as da o scoica, nu-i aşa ca urechea ta va tânji după mare si-ti va aminti de mine?
Daca azi ti-as dărui un curcubeu, nu-i aşa ca ochii tai vor tânji după spiriduşi si oale cu aur, iar el iţi va aduce aminte de mine?
Daca azi ti-as da un izvor cristalin, nu-i aşa ca buzele tale însetate se vor satura?
Daca azi ti-as dărui un trandafir, nu-i aşa ca mirosul lui ti-ar incanta nasul, iar fineţea petalelor ti-ar imbraca trupul?
Nu-i aşa ca toate acestea ti-ar aduce aminte de mine?
Din păcate sau din fericire NU!
Altcineva mi-a luat-o înainte si ti le-a dăruit dinainte sa te naşti. Acel cineva e Dumnezeu!
Dar chiar daca toate aceste lucruri iţi vor aduce aminte de El, El iţi va aminti de mine…

Poezie fara rost

Cuvinte fara rost se strecoară
La o margine de deal
„Genial de nebunesc”
Si „nebunesc de genial”
Sunt ale mintii flori, coroana.

Un sunet vag se-aude in drum
Ropot de linişte, zgomotul tăcerii.
Un singur glas le-acoperă acum
E glasul părerii mele.

Si ploua cu frunze tomnatice de aur
Preschimbate treptat in argintul steluţelor
Mormintele-s veşnic presărate cu lauri
Călcate-n picioare de batjocura lacrimilor.

Fugar un zâmbet se-arata de dup-un nor
Ah, de-ar fi al meu as fi in stare sa mor
De bucurie. Căci cerul si-a arătat ingaduinta
Fata de nesocotinţa
Mea.

Vorbe fara rost...

Si pasesc incet prin dumbrava nefiintei, intrebandu-ma cat de lung va fi acest drum al nestiintei. Un cer insangerat se stinge de durere. Soarele nu exista in aceasta lume inchisa si uitata. Doar razele norilor se mai preling pe trupurile firave ale copacilor doborati de vreme.
Ecoul pasilor pierduti se aude neintrerupt. Sau o fi sunetul picaturilor ce cad necontenit? Nu stiu. Cert este ca nu ma regasesc in aceasta lume scaldata in intuneric si nelinisti.
Asa ca fug pe inertul drum al pierzaniei, ma inec in valtoarea vietii si ma scald in razele de soare ale unui nou inceput.


Dimineata. Suna ceasul. Chiar e 7? Nu stiu. Nu ma intrereseaza. Nu, nu si iar nu...Lumea aceea plina de mistere am lasat-o in urma...
Ce vis frumos e viata...Dar...daca viata e un vis, ce e acea lume? Adevarata desteptare?

Moon

Cristal...

Cateva imagini de la Cheile Turzii