Legenda curcubeului 2
miercuri, 17 iunie 2009
...in care au decis sa-si petreaca Lunea impreuna. Ratacind prin poienite, jucandu-se si glumind au inceput sa se sature de lantul in care erau prinsi asa ca Violet care nu era, dupa cum am spus, afectat de setimentul acela vinovat propuse, dat fiind ca era 7 culori, sa spuna fiecare cate o poveste in fiecare zi a saptamanii. Si primul provocat la acest joc imprevizibil era Rosu.
-Va voi spune o poveste cum nu ati mai auzit, incat sa va mearga toata saptamana bine, incepand de Luni.
-Spune, strigara in cor celelalte culori.
-Nu departe de aici intr-un codru des si singuratic traia o haita de lupi. Era toamna si frunzele verzi ale verii se inrosisera din cauza vantului care prevestea iarna. Cadeau rand pe rand, ca intr-o cascada de sentimente. Din coltul intunecat al unei scorburi, un urlet indurerat aduna haita. Era glasul unei mame sarmane care-si plangea puii ce mureau din cauza frigului. Doar unul ii mai ramase si acesta gata sa-si dea suflul. Era un catelus rosu, diferit de restul lupilor cenusii, dar iubit de grup. Tatal micutului veni la mama si spuse:
-Ce am putea face??
-Trebuie sa plecam. Sa nu ne pretinda iarna aici.
-Dar el, el nu va putea pleca in starea in care este.
-Ah, asa ...cum de nu m-am gandit. Dar il voi duce eu.
-Oh, nu. Si tu esti slabita. NU plecam. Si asta e ultimul meu cuvant.
Lupoaica ofta intristata si-si linse odrasla muribunda. Deodata vantul inceta, soarele disparuse, un intuneric total se lasa peste codru si un semnal de alarma vesti prezenta dusmanului: omul.
Haita o luase la fuga. Lupoaica fu obligata sa vina, iar puiul fu abandonat. Nimic in lume nu ar putea descrie suferinta mamei, care e nevoita sa-si paraseasca puiul. Si au plecat...
-Vai nu, spuse Rosu, se apropie o furtuna. Uitati, ce nori! Trebuie sa ne luam si noi zborul. Va voi povesti maine sfarsitul.
Cu parere de rau cei 7 amici se despartira cu gandul la povestea minunata a lui Rosu. Oare ce final va avea?
Continuarea data viitoare.
-Va voi spune o poveste cum nu ati mai auzit, incat sa va mearga toata saptamana bine, incepand de Luni.
-Spune, strigara in cor celelalte culori.
-Nu departe de aici intr-un codru des si singuratic traia o haita de lupi. Era toamna si frunzele verzi ale verii se inrosisera din cauza vantului care prevestea iarna. Cadeau rand pe rand, ca intr-o cascada de sentimente. Din coltul intunecat al unei scorburi, un urlet indurerat aduna haita. Era glasul unei mame sarmane care-si plangea puii ce mureau din cauza frigului. Doar unul ii mai ramase si acesta gata sa-si dea suflul. Era un catelus rosu, diferit de restul lupilor cenusii, dar iubit de grup. Tatal micutului veni la mama si spuse:
-Ce am putea face??
-Trebuie sa plecam. Sa nu ne pretinda iarna aici.
-Dar el, el nu va putea pleca in starea in care este.
-Ah, asa ...cum de nu m-am gandit. Dar il voi duce eu.
-Oh, nu. Si tu esti slabita. NU plecam. Si asta e ultimul meu cuvant.
Lupoaica ofta intristata si-si linse odrasla muribunda. Deodata vantul inceta, soarele disparuse, un intuneric total se lasa peste codru si un semnal de alarma vesti prezenta dusmanului: omul.
Haita o luase la fuga. Lupoaica fu obligata sa vina, iar puiul fu abandonat. Nimic in lume nu ar putea descrie suferinta mamei, care e nevoita sa-si paraseasca puiul. Si au plecat...
-Vai nu, spuse Rosu, se apropie o furtuna. Uitati, ce nori! Trebuie sa ne luam si noi zborul. Va voi povesti maine sfarsitul.
Cu parere de rau cei 7 amici se despartira cu gandul la povestea minunata a lui Rosu. Oare ce final va avea?
Continuarea data viitoare.
Legenda curcubeului...de mine
vineri, 15 mai 2009
Inspirata de poza de mai jos...povestea este creata de mine, autorul real si nu este o legenda autentica cu autor necunoscut (anonim) transmisa prin viu-grai si culeasa de mine...nu...e chiar creata de mine...
Pe taramul celalalt, al zanelor, al zmeilor si a feciorilor/fetelor de imparat traiau 7 prieteni nedespartiti: Rosu, Oranj, Galben, Verde, Albastru, Indigo si Violet.
Cei 7 insa erau total diferiti atat la caracter cat si in obiceiuri: Rosu era pasional si aventurier, cutreiera toti muntii, toate desisurile, toate locurile primejdioase fara macar sa se uite in urma si nu se sfia sa calce pe teritoriul zmeilor. Dar rosu era indragostit de Oranj. Oranj iubea insa pe Galben. Cald si prietenos, duios din fire prefera sa culege flori de pe campii decat sa se aventureze in peripetiile lui Rosu. Galben insa era total opus celor doi, cam gelos, isi iesea des din fire cand il vedea pe Verde cam pierzandu-se in adancimea lui Albastru. Celor doi din urma le placea intotdeauna sa fie impreuna. Erau uniti ca cerul si pamantul (natura). Sinceri si cinstiti, le placeau viata, frumosul, visele, sperantele. Un singur lucru ii despartea, pasiunea lui Albastru pentru Indigo care avea sentimente pentru Violet. Ceilalti doi erau mai singuratici, mai relaxati, mai profunzi, mai meditativi, mai mereu impreuna, doar ca prieteni din pacate, fiindca Violet mai pastra o caracteristica ce-l diferentia de ceilalti. Indiferenta fata de dragoste.
Cata deznadejde pe acesti 7 prieteni care pareau prinsi intr-un lant vicios al dragostei.
O simpla intamplare avea sa le schimbe destinul. Intamplarea care s-a petrecut chiar in acea zi de vara, in care...
Continuarea alta data...va tin un pic in suspans...
Pe taramul celalalt, al zanelor, al zmeilor si a feciorilor/fetelor de imparat traiau 7 prieteni nedespartiti: Rosu, Oranj, Galben, Verde, Albastru, Indigo si Violet.
Cei 7 insa erau total diferiti atat la caracter cat si in obiceiuri: Rosu era pasional si aventurier, cutreiera toti muntii, toate desisurile, toate locurile primejdioase fara macar sa se uite in urma si nu se sfia sa calce pe teritoriul zmeilor. Dar rosu era indragostit de Oranj. Oranj iubea insa pe Galben. Cald si prietenos, duios din fire prefera sa culege flori de pe campii decat sa se aventureze in peripetiile lui Rosu. Galben insa era total opus celor doi, cam gelos, isi iesea des din fire cand il vedea pe Verde cam pierzandu-se in adancimea lui Albastru. Celor doi din urma le placea intotdeauna sa fie impreuna. Erau uniti ca cerul si pamantul (natura). Sinceri si cinstiti, le placeau viata, frumosul, visele, sperantele. Un singur lucru ii despartea, pasiunea lui Albastru pentru Indigo care avea sentimente pentru Violet. Ceilalti doi erau mai singuratici, mai relaxati, mai profunzi, mai meditativi, mai mereu impreuna, doar ca prieteni din pacate, fiindca Violet mai pastra o caracteristica ce-l diferentia de ceilalti. Indiferenta fata de dragoste.
Cata deznadejde pe acesti 7 prieteni care pareau prinsi intr-un lant vicios al dragostei.
O simpla intamplare avea sa le schimbe destinul. Intamplarea care s-a petrecut chiar in acea zi de vara, in care...
Continuarea alta data...va tin un pic in suspans...
Primavara
vineri, 8 mai 2009
Primavara in toata frumusetea ei. Am gasit pozele in calculator. Fusesera facute mai de mult. Sunt de aici de pe la mine:D
Gardianul
joi, 7 mai 2009
Sub usoarele-i unduiri, casa freamata de dor. In timp ce familia este plecata, casa abandonata suspina. Usa nu e incuiata. Ferestrele sunt intredeschise. Ma intreb ce e cu aceasta ignoranta fata de supravegherea casei. Apoi imi rasare in fata raspunsul: Gardianul. Marele copac s-a interpus intre mine si cladire, acoperindu-mi privelistea. Crengile sale care iau forme florale coloreaza cerul cu o acuarela neagra, patand albastrul infinit. Nu indraznesc sa ma apropii. Sobru si sfidator, Gardianul nici nu baga de seama prezenta mea. Totusi ma atinse cu o creanga. Nu stiu daca fusese un alint sau un indemn sa plec. Am rupt creanga impulsiv. Sfidasem uriasul. Cu pasi repezi plec acasa, dar el se profileaza inspaimantator in fata mea, ma urmareste. Trimite vantul dupa mine, care ma zguduie, pateaza cerul cu nori care ma uda, toate pentru o biata crenguta rupta...
A doua zi ma reintorc la locul faptei sa imi cer scuze. Mici frunzisoare verzi crescusera. Ploaia de ieri. Cat despre creanga rupta, o luase vantul. Copacul ma iertase. Nu trimise vantul sau ploaia dupa mine, isi arata ingaduinta. Atunci am simtit o dragoste revarsata pentru el si nu am putut rosti decat "Multumesc"...
Morala acestei povestiri este: 1)ca nu conteaza cate daune provoci atata timp cat nu poti infrunta situatia, te comporti cu lasitate si 2)natura va fi intotdeauna mai ingaduitoare, iar omul mai crud cu ea, 3) sa stii sa multumesti chiar si mai tarziu, e mai bine decat niciodata.
PS:Bineinteles ca poza de mai jos m-a inspirat.
A doua zi ma reintorc la locul faptei sa imi cer scuze. Mici frunzisoare verzi crescusera. Ploaia de ieri. Cat despre creanga rupta, o luase vantul. Copacul ma iertase. Nu trimise vantul sau ploaia dupa mine, isi arata ingaduinta. Atunci am simtit o dragoste revarsata pentru el si nu am putut rosti decat "Multumesc"...
Morala acestei povestiri este: 1)ca nu conteaza cate daune provoci atata timp cat nu poti infrunta situatia, te comporti cu lasitate si 2)natura va fi intotdeauna mai ingaduitoare, iar omul mai crud cu ea, 3) sa stii sa multumesti chiar si mai tarziu, e mai bine decat niciodata.
PS:Bineinteles ca poza de mai jos m-a inspirat.
Nature
duminică, 3 mai 2009
Poza de mai jos postata de Oriana m-a inspirat.
Pe cerul albastru, imens si infinit,
Imbatator, curat, nemarginit,
Unit cu al apei tremurator glas
Ce fredoneaza soapta ultimului vals,
Danseaza in ritmul vantului solitar
Al naturii martor -un biet copac milenar.
O creanga abia se lasa,
Iar alta usor suspina,
In linistea ploioasa
Un zambet ma alina.
Si din al vietii concert neterminat,
Un act doar de-o mai canta,
Natura!
Un act si s-a incheiat.
Caci glasul ei de nimfa
E astazi tulburat
De o noapte apriga
Ce din a noastra vina s-a lasat.
Doar un cuvant as mai spune
S-apoi am incheiat:
NATURA -al vietii glas,
Mai canta-mi odata
Al tineretii vals...
Pe cerul albastru, imens si infinit,
Imbatator, curat, nemarginit,
Unit cu al apei tremurator glas
Ce fredoneaza soapta ultimului vals,
Danseaza in ritmul vantului solitar
Al naturii martor -un biet copac milenar.
O creanga abia se lasa,
Iar alta usor suspina,
In linistea ploioasa
Un zambet ma alina.
Si din al vietii concert neterminat,
Un act doar de-o mai canta,
Natura!
Un act si s-a incheiat.
Caci glasul ei de nimfa
E astazi tulburat
De o noapte apriga
Ce din a noastra vina s-a lasat.
Doar un cuvant as mai spune
S-apoi am incheiat:
NATURA -al vietii glas,
Mai canta-mi odata
Al tineretii vals...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
