La multi ani de Martisor!

Eu si Ori va uram multa fericire, implinire si sanatate in pragul unui nou inceput...al anotimpului renasterii. Sa aveti "Babe" cat mai calduroase:))

Vis de iarna...

1)Dimineaţa de iarna

Cerul parcă sângerează. Roziul dimineţii era o culoare caldă, dar aspră în acelaşi timp,ca şi cum s-ar fi amestecat sângele cu zăpada imaculată, ca şi cum norii de plumb apăsau cu toată greutatea lor infinitul, făcându-l să sângereze. Privesc tulbure ca printr-o ceaţă albă şi groasă clădirea pichetului care abia se conturează ca o părere, prin cernerea deasă a fulgilor. Totul în jur este estompat, uniform, apăsător de uniform. Cerul rănit plânge. Cristale îngheţate învăluie peisajul sporind ceaţa...Un om-singura prezenţă umană-cobora la vale dinspre pichet. Înalt, vânjos, bine clădit, cu nişte ochi ce mă înfricoşau, sticloşi ca de gheaţă, goi de orice omenie, a căror uitătură parcă tăia, parcă sfredelea adânc răscolindu-te. Începusem să cred că omul pironea natura, nu invers. Aproape mi-era milă de nemiloasa iarnă...

2)Zi de iarna

Brusc peisajul s-a decolorat. Nimic nu mai era însufleţit de vreo altă culoare, fie ea chiar şi cel mai deschis albastru. Un alb îngrozitor de mat, incredibil de perfect,nimic asimetric, doar linia orizontului, cerul tot alb şi soarele abia mijind. Aveam impresia că mă găseam în mine, în mintea mea, doar că nimic nu prindea contur, cu excepţia unei pete centrale care se asemăna cu soarele-inspiraţia mea.

3)Amurg de iarna

Apoi totul a dispărut. Mintea mea s-a transformat într-o filă albă imaculată, pe care un condei a pătat-o cu ficţiune şi o peniţă a rănit-o pentru creaţie. Iar fila s-a transformat într-un perete mare, alb, impenetrabil, străpuns doar de imaginaţie şi lăsând în urmă golul, ca mai târziu să devină cenuşă, din care, ca şi pasărea Phoenix, a renăscut mai vie, mai liberă, mai nestăpânită mintea mea odată cu dimineaţa primei zile de Crăciun şi spulberarea visului meu de iarnă...


Postat mai intai pe Petale de trandafiri...

Craciun Fericit!

Curcubeu

Morandi - Colors
Asculta mai multe audio Muzica

Ai ascuns de mine rosul pasiunii
Si tresărind am cuprins căldura oranjului.
Mi-ai spus ca galbenul geloziei îl poseda doar unii,
Dar verdele speranţei se afla in adâncul sufletului
Oricărui muritor. Fiindcă albastrul sincerităţii
Are nevoie de compania violetului imensităţii
Si de cea a indigoului nestăpânit.

Iar eu crezând ca acest curcubeu e
Doar un amestec de culori si nicidecum
Sentimente, Am decis sa te
Întreb daca mă vei invata sa le-nţeleg. Dar cum?

Iar tu ai lăsat apusul sa mă sărute
Intr-un roşu aprins.
Si răsăritul sa mă cufunde
Intr-un oranj de vis.
Soarele gelos mi l-ai dăruit
Pe verdele naturii ce spera mereu
Si seninul cu întrebări m-a chinuit
Pana ce sincer i-am răspuns si eu
Ca mi-ar plăcea sa-l vad imbracat
In purpura regala. El imediat m-a ascultat.
Oh, curcubeu, mai stai cu mine
O secunda-n plus cu tine
Mai doresc!


Pozele mai jos postate de Oriana:D

Imagini

Lucian Blaga-Izvorul noptii

Frumoaso,
ţi-s ochii-aşa de negri încât seara,
când stau culcat cu capu-n poala ta
îmi pare
că ochii tăi, adâncii, sunt izvorul
din care tainic curge noaptea peste văi
şi peste munţi şi peste şesuri,
acoperind pământul
c-o mare de întuneric.
Aşa-s de negri ochii tăi,
lumina mea.

Invata de la toate...

*Poezie din lirica norvegiană*

Învaţă de la toate, să ai statornic drum
Învaţă de la flăcări, că toate-s numai scrum
Învaţă de la umbră, să taci şi să veghezi
Învaţă de la stâncă, cum neclintit să crezi
Învaţă de la soare, cum neclintit s-apui
Învaţă de la piatră, cum trebuie să spui,
Învaţă de la vântul ce-adie prin poteci
Cum trebuie prin lume de liniştit să treci.

Învaţă de la toate, că toate sunt surori
Cum treci frumos prin viaţă
Cum poţi frumos să mori.

Învaţă de la vierme, că nimeni nu-i uitat,
Învaţă de la nufăr, să fii mereu curat,
Învaţă de la flăcări, ce-avem de ars în noi,
Învaţă de la ape, să nu dai înapoi.
Învaţă de la umbră să fii smerit ca ea,
Învaţă de la stâncă, să-nduri furtuna grea.
Învaţă de la soare, ca vremea să-ţi cunoşti,
Învaţă de la stele, că-n cer sunt multe oşti.

Învaţă de la greier, când singur eşti, să cânţi,
Învaţă de la lună, să nu te înspăimânţi,
Învaţă de la vulturi, când umerii ţi-s grei
Şi du-te la furnică, să vezi povara ei...
Învaţă de la floare, să fii gingaş ca ea,
Învaţă de la soare, să ai blândeţea sa,
Învaţă de la păsări, să fii mai mult în zbor,
Învaţă de la toate că totu-i trecător.

Ia seamă, fiu al jertfei, prin lumea-n care treci,
Să-nveţi din tot ce piere, cum să trăieşti în veci.

Pentru iubitorii de catelusi...

Speranta moare vreodata?

Compunere mai veche...postata mai intai pe Petale De Trandafiri...

Se poate ca peste câţiva ani să nu mai existe gheţari, fiindcă sub razele nocive ale soarelui icebergurile se topesc...dar oare dacă soarele ar purta numele de viaţă şi dacă gheţarii s-ar numi speranţe nu s-ar întâmpla la fel?

La urma urmei speranţa moare vreodată? Eu zic că nu. Gândiţi-vă ce s-ar întâmpla dacă nu am avea speranţe: oameni deznădăjduiţi ar rătăci pe calea necunoaşterii, suferinţa ar înlătura dorinţa de a mai trăi. Totul ni s-ar părea inutil. Îmi veţi spune că speranţa moare, fiindcă în realitate se găsesc astfel de cazuri, doar că lăsaţi pe drum un lucru foarte important-diferenţa dintre cazurile reale şi cele la care fac eu referire- primele SE POT REMEDIA, pe când celelalte nu. Speranţa doar adoarme în sânul tristeţii, aşteptând să fie trezită de o mână nevăzută. Un prieten poate ajuta enorm o persoană care se află în "coma vieţii". O frază, o singură propoziţie sau pur şi simplu un cuvânt dacă nu chiar glasul poate readuce speranţa în suflet. Ea aşteaptă doar impulsul. Impuls care poate veni de la noi înşine sub forma ambiţiei. Poate ai pierdut totul: casa, familia, slujba, banii, idealurile, ori visurile. Dacă eşti destul de ambiţios vei suferi mult, dar la un moment dat te vei opri şi vei striga: "Ajunge! Nu ai slujbă? Caută-ţi una, banii vor veni pe urmă. Nu ai casă? Refă-ţi viaţa lângă o nouă familie. Nu ai idealuri/visuri? Crează-ţi altele. Sigur poţi cere mai mult, iar lumea nu se prăbuşeşte cu un eşec."

Cu siguranţă după ploaie va răsări curcubeul.

Asta gândesc: că speranţa nu moare niciodată, cel mult adoarme. Însă cu toate că mintea mea cunoaşte răspunsul, uneori inima se îndoieşte. Recunosc, totuşi vă dau un sfat pe care eu îl respect:

Ai căzut? Alungă-ţi jalea!

Căci un înţelept a spus:

Cine cade se ridică

Uneori cu mult mai sus!

Dedicatie...

...pentru un fluturas care se afla la Bacau si nu a mai scris nimic pe blog de nu mai tin minte:))