Mda, din nou FaceBook, din nou Second Life

Sfatul meu: Aveti grija. Dependenta e "doar" o joaca la FarmVille.

Stiu ca trec de la un subiect la altul, dar asta e viata in care traiesc: fragmente dintr-un puzzle. Si am ajuns din nou la o piesa pe care o lipesc articolului precedent: AICI.

Ce s-a intamplat? Mi-am sters contul de pe FaceBook. M-am plictisit asa cum am prevazut. La intrebarea: De ce va stergeti contul?, dintre multele raspunsuri l-am ales pe acesta: Nu gasesc utilitatea FaceBook-ului. Iar ei au trimis mesaj automat incorporat ca sa-mi spuna ca ar trebui sa iau mai mult legatura cu prietenii, adica, prin traducere: "Ce nu intelegi cuconita! FaceBookul e un site de socializare! Iti faci prieteni! E adevarat prieteni virtuali, dar iti asumi riscul. Nu e mai frumoasa a doua viata (SecondLife)? Nu ai visat niciodata o ferma numai a ta? Ti-o dam noi, gratis. Joaca FarmVille. Daca devii dependent e problema ta. Noi doar iti oferim solutia."

Acelasi argument il poate avea un vanzator de droguri: eu-ti dau sa incerci, nu-ti spun sa devii dependent!

Haha ha! Ce gluma buna...

In fine, mi-am sters contul si [punct]

Dar ca sa nu ma credeti nebuna, am gasit si doua stiri interesante despre FaceBook pe urmatorul site: SmartWoman.

Fost dependent de Farmville: Jucam la serviciu, acasa si faceam strategii in masina. M-am lasat cand am realizat ca ori ajung la spital, ori ma opresc



“Mi-am sunat fosti colegi ca sa-mi devina vecini, m-am trezit luni de zile cu un sfert de ora mai devreme dimineata ca sa mai plantez ceva, la serviciu aveam doar strategii in minte, pana cand am zis ca ori ma opresc, ori ajung la spital sa ma odihnesc putin”. “Am fost dependenta de Farmville”. Verdictul ii apartine Mariei, DJ la radio in varsta de 28 de ani, careia ii place sa fie “in trend” si nu putea rata ultimul joc. Dan are o alta poveste: pana in urma cu doua saptamani, avea grija zilnic, cel putin 15 minute, de ferma lui virtuala. Pana cand si-a luat bicicleta, reala. Experienta Alexandrei este similara, cu o singura exceptie: nu face niciun efort sa scape de dependenta, pentru ca este “dependenta de competitie”.
Povestea 1 – Maria: I-am spus prietenei mele ca nu pot merge la un suc decat peste patru ore, pentru ca trebuie sa-mi creasca zmeura

“Totul a inceput de la o moda, toti din jurul meu aveau cont de Facebook”, povesteste Maria, care explica pas cu pas cum s-a lasat angrenata in jocul care pentru doua luni nu i-a mai lasat timp nici sa se vada cu prietenii. Odata cu contul de Facebook, au inceput sa curga cadouri pe care nu le putea intelege. Apoi toti prietenii, “la serviciu sau atunci cand ieseam la o terasa cu prietenii, intai ma intrebau cate puncte am, de ce nu le trimit reni sau diverse cadouri, dupa care ma intrebau ce mai fac”. Asa ca si-a facut cont de Farmville.

A inceput insa odiseea vecinilor virtuali. A facut “apel” la fosti colegi de serviciu cu care nu mai pastrase legatura, dar acelasi lucru i se intampla si ei, primea telefoane de la cunoscuti care o intrebau, simplu: “auzi, nu vrei sa te faci vecin cu mine?” Maria are doua servicii, este casatorita si este o persoana activa. Asa ca pentru a-si putea strecura Farmville in program, se trezea la ora 05:45 in loc de ora 06:00 ca sa ingrijeasca plantatia. Responsabilitatea de proprietar, chiar si virtual, a facut-o sa intre in joc si in timpul programului la radio.

“In timpul emisiunii, pe timpul melodiei, mai plantam diverse lucruri. Mi se intampla sa se termine brusc melodia si eu sa plantez in continuare. Sau sa mi se dea microfonul si sa se auda sunetul de la Farmville. Si imi faceau semn colegii sa imi inchid jocul”. Jocul continua acasa, cand avea grija de animalele si culegea capsuni in timp ce dadea drumul masinii de spalat si punea o mancare pe foc. Pana cand “aproape ca nu-ti mai dai seama ce e real si ce e virtual”.

Primul semn de dependenta: “Prietena mea cea mai buna a fost foarte socata in ziua in care m-a sunat si mi-a zis: Hai sa mergem la un suc. Iar eu i-am raspuns: ok, mergem, dar peste 4 ore pentru ca trebuie sa-mi creasca zmeura”. “Atunci a fost primul semnal ca ar putea sa fie o problema cu mine”, spune Maria.

In toata aceasta vreme, o singura problema devenea din ce in ce mai acuta: era tot mai obosita. “Eu si asa am doua locuri de munca foarte solicitante, dar asa eram si mai obosita. Aveam permanent strategii in minte si nu ma mai puteam concentra pe lucrurile pe care le faceam in mod normal”.

Declicul: “M-am lasat intr-o seara, cand am zis ca ori ma duc la spital ca sa ma odihnesc un pic, ori ma las. Si atunci am zis: Gata. Mi-am anuntat prietenii si nimeni nu m-a crezut”. A trecut o luna de cand Farmville a iesit din viata Mariei. Concluzia ei: “incredibil cat de mult timp pot sa am. Chiar daca uneori imi lipsesc activitatile mele din ferma”.

Povestea 2 – Dan: M-am lasat de Farmville cand mi-am luat bicicleta

Dan are 35 de ani si si-a facut cont in urma cu trei luni. Lucreaza in IT si nu ii place sa vorbeasca prea mult despre experienta virtuala. Este “scurt si la obiect”, pentru ca nu ii place sa piarda vremea. Este si motivul pentru care a mai rarit-o cu ferma, insa “o capsuna culeasa la timpul ei face ziua mai frumoasa”, spune Dan. “M-am plictisit si am constatat ca pierd 10-15 minute pe zi doar ca sa cultiv tot felul de prostii. Cel mai adesea jucam acasa, dupa ce am avut un conflict cu colegii de munca”, iar perioada de maxima atentie era seara, intre orele 22:00-23:00.

Recunoaste ca nu si-a desfiintat complet contul, “ceea ce inseamna ca mai sunt putin dependent si cateodata mai intru sa vad ce se mai intampla pe acolo”. Insa acum are o noua pasiune, care l-a indepartat semnificativ de ferma: bicicleta.

Povestea 3 – Alexandra: Imi place competitia, asa ca joc in continuare

Alexandra a acceptat si ea sa vorbeasca despre experienta Farmville, dar intr-o cu totul alta cheie. I-a placut jocul “din prima clipa”, ii place in continuare si nu are de gand sa renunte. Are 28 de ani si lucreaza in marketing. Si-a facut cont dupa ce a primit cadouri de la prieteni, “din curiozitate si plictiseala, pentru ca jobul imi permitea”. Este insa o dependenta “atipica” si sustine ca ea este cea care detine controlul. “Asta cu jucat mult nu este valabil. Joc atat cat vreau”, vine raspunsul sau, la intrebarea: “Unde joci mai mult, la serviciu sau acasa?”. “Cand sunt la birou nu imi ia mai mult de 10 – 15 minute, iar acasa stau mai mult doar daca vreau, nu pentru ca trebuie sa fac ceva anume”.

Cind vine vorba despre motivele pentru care continua sa joace, competitia este pe primul loc. “Am inceput din curiozitate, am continuat pentru ca nu puteam sa las plantele sa moara si acum joc din inertie. Si mai este ceva: competitia. Trebuie sa recunosc faptul ca este un alt motiv pentru care joc.

Sunt doar cateva povesti despre modul in care un joc virtual poate intra in viata noastra. Intram in joc ca sa fim la moda, din cauza presiunii prietenilor, din plictiseala sau din curiozitate. Insa oricare ar fi motivul, deznodamantul poate fi dependenta sau obsesia. Intrebarea este: jucam ca sa ne relaxam sau ca sa facem performanta? Stim cand sa ne oprim din joaca?

Autor: R.P.


Si a doua poveste:
Cum poti fi inselat pe Facebook. Iubitul meu m-a sters din lista lui de prieteni, pentru o relatie virtuala pentru care si-a parasit si copilul



Pornind de la comentariul unui cititor la articolul “Fost dependent de Farmville“, ma intreb care ar fi efectul desfiintarii peste noapte a retelelor de socializare, cum ar fi Facebook? Cam cu cat ar creste numarul de pacienti in cabinetele de psihoterapie? Pentru ca, brusc, milioane de oameni ar suferi de “singuratate”… Din pacate, multi au ajuns sa nu mai disocieze intre mediu virtual si realitate. Brusc, nu mai putem lega prietenii noi daca nu suntem membrii vreunei retele de socializare.

Cu cat mai lunga lista de prieteni, cu atat suntem mai importanti! Nu conteaza ca poate 90% dintre “prietenii” de acolo sunt niste necunoscuti din lumea larga. Important e ca ii avem si ca nu mai suntem singuri. La capitolul “securitatea datelor”, aceste retele au lasat de dorit pana acum. Asa se face ca fotografia nud de pe plaja a unui copilas de doar 3-4 anisori, postata acolo de niste parinti “incepatori” pe Facebook, poate ajunge usor pe mana unui pedofil.

La fel de bine, citind atent comentariile facute de “prieteni” sau urmarind fotografiile, poti descoperi ca iubitul/iubita, sotul/sotia te inseala. Pentru ca, se pare, nici idilele nu se mai pot infiripa in mediul real. Flirt virtual, schimb de mail-uri, sms-uri, telefoane si apoi vine intalnirea. E frumos pentru cei care pun coarne, dureros pentru cei care le poarta. In cazul persoanelor libere, pot fi experiente interesante sau, dimpotriva, esecuri.

De exemplu, eu m-am confruntat cu prima situatie. In profilul de pe Facebook al iubitului meu am vazut ca ii face avansuri unei domnisoare. Apoi, m-a sters din lista lui de prieteni si n-am mai stiut nimic. Usor, usor idila lor virtuala a devenit relatie in toata regula. Tot Facebook-ul stia de dragostea si de escapadele lor, numai eu nu. Amorezii nu se sfiau sa-si faca declaratii si sa-si posteze fotografiile in vazul tuturor. In cele din urma a plecat de acasa.

Avem un copil in varsta de doar cateva luni. Amandoi ni l-am dorit, l-am facut din dragoste. Acum nu mai vrea sa stie de copil pentru ca il incurca, responsabilitatea e mult prea mare, iar el vrea sa-si traiasca viata. Stau si ma intreb: care viata?! In cea reala avea o relatie stabila, un camin armonios, un fiu minunat care abia incepea sa descopere lumea. In cea virtuala avea si are o gramada de prieteni si totusi – niciunul. Femei poate sa cunoasca zilnic pe Facebook sau aiurea in tramvai si totusi – familia lui era una singura.

Cat de jos poti sa decazi ca individ daca ajungi sa te indoiesti de capacitatea ta de comunicare intr-atat incat sa devii dependent de mediul virtual pentru a impartasi sentimentele, bucuria, tristetea, ura, viata ta unor necunoscuti? Se pare ca femeile au uitat cum e sa primesti o floare din mana unui barbat care te place, cum e sa fii invitata la o piesa de teatru sau la o cafea pentru ca, la randul lor, si multi barbati au uitat sa faca asemenea gesturi. Pe net e mai simplu si mai rapid.

Dar trandafirul acela virtual, eMail-urile sau felicitarea electronica nu vor suplini niciodata emotia primului sarut sau amintirea primului trandafir primit/oferit la intalnire. Asa cum nici retelele de socializare nu vor inlocui niciodata nevoia sau dorinta fireasca de a imparti bucuria sau tristetea cu prieteni “in carne si oase” sau de a-i lasa pe cei apropiati sa-ti stearga lacrimile atunci cand nu le mai poti stapani…

Autor: Luana