Picături mici şi fierbinţi încălzesc pământul, învăluindu-l într-o plăcută atingere. Soarele alb de furie se ascunde după un nor negru, uriaş ca şi regele în spatele reginei. Nu sunt adepta şahului, aluzia mea ţinea de o fotografie. Negru pe alb, aşa era înfăţişată toamna, ceva infinit, nici rece, nici cald, pur şi simplu infinit.Cerul alb şi soarele, care abia se distingea, erau acoperiţi de umbrele jucăuşe ale norilor. În rest peisajul era invadat de copaci înalţi, negri cu umbre albe ca nişte sosii-totul aducea a o tablă de şah. Simţeam că fotografia avea să prindă viaţă şi o să zburde pe culmile ingeniozităţii, că piesele aveau să se mişte într-un joc complicat, nesfârşit, iar eu aşteptam înfrigurată lupta. Poate s-a desfăşurat odată, demult, dar acum "Zi de toamnă" nu era decât "Zi de toamnă". Nu un joc, ci o fotografie, în care soarele vieţii se ascundea temător în norii de ceaţă ai trupului stors de ultimele picături de forţă şi lăsat pradă pământului. Dar nu şi sufletul, el se afla undeva, departe, într-un loc pe care îl regăsesc sub forma unei table de şah...
Reiau o compunere veche...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
6 comentarii:
O creatie foarte frumoasa.
sufletul sub forma unei table de sah..in care starile sufletesti fac mereu cate o mutare...
@Geo mersi mult draga mea:*
@nakudo...intotdeauna cu un mesaj profund si potrivit:*
minunate cuvinte :X
mersi scumpa mea:*
Trimiteți un comentariu