Se poate ca peste câţiva ani să nu mai existe gheţari, fiindcă sub razele nocive ale soarelui icebergurile se topesc...dar oare dacă soarele ar purta numele de viaţă şi dacă gheţarii s-ar numi speranţe nu s-ar întâmpla la fel?
La urma urmei speranţa moare vreodată? Eu zic că nu. Gândiţi-vă ce s-ar întâmpla dacă nu am avea speranţe: oameni deznădăjduiţi ar rătăci pe calea necunoaşterii, suferinţa ar înlătura dorinţa de a mai trăi. Totul ni s-ar părea inutil. Îmi veţi spune că speranţa moare, fiindcă în realitate se găsesc astfel de cazuri, doar că lăsaţi pe drum un lucru foarte important-diferenţa dintre cazurile reale şi cele la care fac eu referire- primele SE POT REMEDIA, pe când celelalte nu. Speranţa doar adoarme în sânul tristeţii, aşteptând să fie trezită de o mână nevăzută. Un prieten poate ajuta enorm o persoană care se află în "coma vieţii". O frază, o singură propoziţie sau pur şi simplu un cuvânt dacă nu chiar glasul poate readuce speranţa în suflet. Ea aşteaptă doar impulsul. Impuls care poate veni de la noi înşine sub forma ambiţiei. Poate ai pierdut totul: casa, familia, slujba, banii, idealurile, ori visurile. Dacă eşti destul de ambiţios vei suferi mult, dar la un moment dat te vei opri şi vei striga: "Ajunge! Nu ai slujbă? Caută-ţi una, banii vor veni pe urmă. Nu ai casă? Refă-ţi viaţa lângă o nouă familie. Nu ai idealuri/visuri? Crează-ţi altele. Sigur poţi cere mai mult, iar lumea nu se prăbuşeşte cu un eşec."
Cu siguranţă după ploaie va răsări curcubeul.
Asta gândesc: că speranţa nu moare niciodată, cel mult adoarme. Însă cu toate că mintea mea cunoaşte răspunsul, uneori inima se îndoieşte. Recunosc, totuşi vă dau un sfat pe care eu îl respect:
Ai căzut? Alungă-ţi jalea!
Căci un înţelept a spus:
Cine cade se ridică
Uneori cu mult mai sus!
