Carrie Meeber de Th. Dreiser

miercuri, 30 iunie 2010

Într-o epocă a romanelor comerciale, care se citesc pe nerăsuflate, dar care nu te îmbogăţesc spiritual, cărţile de valoare par nişte uşi cu lacăte ruginite. Doar o minimă colecţie de cunoştinţe nu pare de ajuns pentru a digera şi descrierile lui Dreiser. Desigur, acţiunea este fluidă. Firul narativ curge, povestea este lesne de înţeles. Totuşi, multă lume evită descrierile, apelând la "cititul pe diagonală". În realitate, ele sunt pasaje de meditaţie filosofică. Substratul ţine de o analiză amănunţită asupra caracterelor umane ale acelei epoci.

Caroline Meeber, fată sărmană de la ţară (Columbia City, America), înfruntă la doar 18 ani viaţa la oraş, având cu ea doar o traistă cu vise şi dorinţe. Destinaţia ei este Chicago, al doilea oraş ca importanţă după New York. Se duce să-şi găsească o slujbă, stând cu chirie la sora mai mare, Minnie Hanson, cu soţ şi copii, din Van Bureen Street. Acţiunea se petrece începând cu august 1889. Acest an este un indiciu important ce determină caracteristicile şi moravurile societăţii epocii. "În 1889, Chicago avea acele perspective specifice de creştere care justificau asemenea călătorii aventuroase chiar din partea unor fete tinere. Condiţiile comerciale favorabile - în continuă dezvoltare - îi dădeau o faimă larg răspândită, făcând din el un uriaş magnet. Era un oraş de peste cinci sute de mii de locuitori, cu ambiţiile, îndrăzneala şi activitatea unei metropole de un milion de locuitori. Pretutindeni se auzea zgomotul ciocanului pe cale să înalţe clădiri noi. Industrii mari se stabileau în oraş. Marile companii de cale ferată, liniile de tramvai se extinseseră..." .
Pe tren înspre Chicago, Carrie îl întâlneşte pe Drouet, voiajor comercial de profesie, un tânăr galant, simpatic, sociabil, cuceritor, nu neapărat tipul intelectualului. Mai degrabă, spiritual şi egocentric. Starea de fericire pe care i-o insuflă tânărul se topeşte treptat în atmosfera austeră a familiei surorii ei. Spiritul ei libertin, deschis spre distracţiile şi tentaţiile oraşului este înfrânat cu brutalitate de neînţelegerea acestor oameni pentru risipă. Ei trăiesc într-o lume a muncii, a programului şi a veşnicei rezerve, total opuse caracterului spontan al lui Carrie.

Spiritul analizator al lui Dreiser pătrunde în adâncimile acestor lumi: Drouet era "tipul voiajorului comercial, categorie care începuse să fie poreclită în argoul epocii: "pisălog". I se mai adaugă şi "craidon", epitet răspândit pe la 1880 şi care evoca perfect tipul bărbatului ce căuta să stârnească, prin îmbrăcăminte sau purtări, admiraţia tinerelor femei sensibile." Nu va fi deci de mirare că acest gentilom, cavaler al Vestului, va "cuceri (temporar)" inima fetei cu doar 10 dolari ce i-au răscumpărat primele nevoi resimţite la odiosul loc de muncă al clasei inferioare (se angajase într-o fabrică de confecţionat pantofi bărbăteşti, femeile lucrau laolaltă cu bărbaţii, limbajul lor colorat şi agresiv, gesturile ca pişcături sau ocheade o ofensau pe Carrie, reprezentantă a clasei mijlocii care nu cunoscuse în inocenţa ei de la ţară un astfel de comportament orăşănesc), şi va fugi din casa surorii sale, unde simţi "că viaţa curgea fără vlagă, sărăcăcioasă şi mărginită...".


Hurstwood, o altă figură proeminentă a romanului, este tipul omului bun la toate, iubit de toţi şi invidiat în aceeaşi măsură. Funcţia de director îi oferea o avere considerabilă. Caracterul său sensibil la detalii, atât în ceea ce privea gătirea sa personală, purta haine care plăceau ochiului, cât şi cu privire la cele mai noi evenimente mondene sau vieţile private ale amicilor îi conferea siguranţa unui viitor inatacabil. "Ştia să facă impresie bună. Avea o scară subtil gradată de cordialitate şi prietenie. Era plin de tact profesional. Într-un cuvânt era un exemplar cît se poate de acceptabil din marea clasă superioară americană, întâia treaptă sub cei extrem de bogaţi..." Hurstwood şi Drouet se înţelegeau în măsura în care acest voiajor comercial era inteligent, dar îndeajuns de dedesubtul inteligenţei directorului pentru ca acesta din urmă să-şi menţină prietenia fără a se simţi lezat de superioritatea altcuiva, iar voiajorul în măsura în care se simţea plin de gratitudine faţă de atenţia pe care i-o acorda acest gentilom din lumea bună.

Dreiser dovedeşte în acest roman circularitatea viciului zeilor olimpieni: Hurstwood, un idol, aproape un zeu, cu o viaţă similară perfecţiunii cade în capcana dragostei, în seara când invitat de Drouet la cină o cunoaşte pe frumoasa Carrie, recomandată ca "soţia domnului", deşi nu s-au căsătorit, Carrie a rămas alături de salvatorul ei mai mult din recunoştinţă faţă de bunătatea de care dăduse dovadă, de a o culege de pe străzile sărăciei şi vulgarităţii, ea îşi transformase frumuseţea naturală într-o armă, utilizându-şi timpul liber pentru a se interesa de micile secrete femeieşti. Cunoscându-l pe Hurstwood, şi comparându-l cu Drouet, în mintea ei s-a născut o nouă treaptă după care inima ei tânjea, superioritatea unei stele mai luminoase o lăsa în umbra pe cea mai puţin strălucitoare.

Romanţa celor doi se naşte din nevoia inimii de a avea ce nu deţine, amândoi se îndreaptă spre idealul lor de frumuseţe, căutând ceea ce nu vor găsi niciodată. Escapadele lor nu rămân nesemnalate mult timp, soldându-se pe de o parte cu părăsirea şi divorţul, se ajunge în punctul decăderii, o decădere fără stavile, fără oprelişti, într-o genune care nu mai are capăt. Furtul banilor companiei Moy & Fitzgerald, fuga la Detroit, Montreal, în fine la New York, greva funcţionarilor de la tramvaie, mizeria, negăsirea unui loc de muncă, toate duc la un final tragic: sinuciderea lui Hurstwood. Carrie pe de altă parte se debarasează de el şi urmăreşte un nou vis, devine un fluture al teatrului, recunoscută şi apreciată, dar nici aici ea nu va găsi ce caută...

"O, Carrie, Carrie! O, străduinţi oarbe ale inimii omeneşti! Înainte, înainte, încotro năzuieşte inima şi încotro o călăuzeşte frumuseţea, într-acolo se îndreaptă. Află dară că tu una nu vei cunoaşte îmbuibarea şi nici mulţumirea. Lîngă fereastră, visând, în balansoarul tău, îţi vei urmări dorurile, în singurătate. Lîngă fereastră, în balansoarul tău, visa-vei o fericire pe care poate niciodată nu o vei simţi."

O carte pe care v-o recomand cu drag. O carte care merită citită!

PS: cum mie îmi face plăcere să compar romanele bune cu filmele făcute după ele, am căutat filmul Sister Carrie (titlul original din engleză) şi nu am dat decât peste o producţie Paramount Picture, regia William Wyler, film alb-negru, 1952, câteva secvenţe de pe youtube vă ofer:



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Persoane interesate