Picaturi de imaginatie

Desene

2010-12-27T07:08:00.001-08:00

Căutând pe youtube un video de Crăciun am descoperit un mic desen animat care mi-a amintit de copilărie. Îmi amintesc că l-am urmărit cu plăcere.

Cartea Cărților...

Așa, o postare ca în ultima zi de Crăciun...

Idee

2010-07-09T12:53:00.000-07:00

Carrie Meeber de Th. Dreiser

2010-06-30T05:57:00.001-07:00

Într-o epocă a romanelor comerciale, care se citesc pe nerăsuflate, dar care nu te îmbogăţesc spiritual, cărţile de valoare par nişte uşi cu lacăte ruginite. Doar o minimă colecţie de cunoştinţe nu pare de ajuns pentru a digera şi descrierile lui Dreiser. Desigur, acţiunea este fluidă. Firul narativ curge, povestea este lesne de înţeles. Totuşi, multă lume evită descrierile, apelând la "cititul pe diagonală". În realitate, ele sunt pasaje de meditaţie filosofică. Substratul ţine de o analiză amănunţită asupra caracterelor umane ale acelei epoci.

Caroline Meeber, fată sărmană de la ţară (Columbia City, America), înfruntă la doar 18 ani viaţa la oraş, având cu ea doar o traistă cu vise şi dorinţe. Destinaţia ei este Chicago, al doilea oraş ca importanţă după New York. Se duce să-şi găsească o slujbă, stând cu chirie la sora mai mare, Minnie Hanson, cu soţ şi copii, din Van Bureen Street. Acţiunea se petrece începând cu august 1889. Acest an este un indiciu important ce determină caracteristicile şi moravurile societăţii epocii. "În 1889, Chicago avea acele perspective specifice de creştere care justificau asemenea călătorii aventuroase chiar din partea unor fete tinere. Condiţiile comerciale favorabile - în continuă dezvoltare - îi dădeau o faimă larg răspândită, făcând din el un uriaş magnet. Era un oraş de peste cinci sute de mii de locuitori, cu ambiţiile, îndrăzneala şi activitatea unei metropole de un milion de locuitori. Pretutindeni se auzea zgomotul ciocanului pe cale să înalţe clădiri noi. Industrii mari se stabileau în oraş. Marile companii de cale ferată, liniile de tramvai se extinseseră..." .
Pe tren înspre Chicago, Carrie îl întâlneşte pe Drouet, voiajor comercial de profesie, un tânăr galant, simpatic, sociabil, cuceritor, nu neapărat tipul intelectualului. Mai degrabă, spiritual şi egocentric. Starea de fericire pe care i-o insuflă tânărul se topeşte treptat în atmosfera austeră a familiei surorii ei. Spiritul ei libertin, deschis spre distracţiile şi tentaţiile oraşului este înfrânat cu brutalitate de neînţelegerea acestor oameni pentru risipă. Ei trăiesc într-o lume a muncii, a programului şi a veşnicei rezerve, total opuse caracterului spontan al lui Carrie.

Spiritul analizator al lui Dreiser pătrunde în adâncimile acestor lumi: Drouet era "tipul voiajorului comercial, categorie care începuse să fie poreclită în argoul epocii: "pisălog". I se mai adaugă şi "craidon", epitet răspândit pe la 1880 şi care evoca perfect tipul bărbatului ce căuta să stârnească, prin îmbrăcăminte sau purtări, admiraţia tinerelor femei sensibile." Nu va fi deci de mirare că acest gentilom, cavaler al Vestului, va "cuceri (temporar)" inima fetei cu doar 10 dolari ce i-au răscumpărat primele nevoi resimţite la odiosul loc de muncă al clasei inferioare (se angajase într-o fabrică de confecţionat pantofi bărbăteşti, femeile lucrau laolaltă cu bărbaţii, limbajul lor colorat şi agresiv, gesturile ca pişcături sau ocheade o ofensau pe Carrie, reprezentantă a clasei mijlocii care nu cunoscuse în inocenţa ei de la ţară un astfel de comportament orăşănesc), şi va fugi din casa surorii sale, unde simţi "că viaţa curgea fără vlagă, sărăcăcioasă şi mărginită...".

Hurstwood, o altă figură proeminentă a romanului, este tipul omului bun la toate, iubit de toţi şi invidiat în aceeaşi măsură. Funcţia de director îi oferea o avere considerabilă. Caracterul său sensibil la detalii, atât în ceea ce privea gătirea sa personală, purta haine care plăceau ochiului, cât şi cu privire la cele mai noi evenimente mondene sau vieţile private ale amicilor îi conferea siguranţa unui viitor inatacabil. "Ştia să facă impresie bună. Avea o scară subtil gradată de cordialitate şi prietenie. Era plin de tact profesional. Într-un cuvânt era un exemplar cît se poate de acceptabil din marea clasă superioară americană, întâia treaptă sub cei extrem de bogaţi..." Hurstwood şi Drouet se înţelegeau în măsura în care acest voiajor comercial era inteligent, dar îndeajuns de dedesubtul inteligenţei directorului pentru ca acesta din urmă să-şi menţină prietenia fără a se simţi lezat de superioritatea altcuiva, iar voiajorul în măsura în care se simţea plin de gratitudine faţă de atenţia pe care i-o acorda acest gentilom din lumea bună.

Dreiser dovedeşte în acest roman circularitatea viciului zeilor olimpieni: Hurstwood, un idol, aproape un zeu, cu o viaţă similară perfecţiunii cade în capcana dragostei, în seara când invitat de Drouet la cină o cunoaşte pe frumoasa Carrie, recomandată ca "soţia domnului", deşi nu s-au căsătorit, Carrie a rămas alături de salvatorul ei mai mult din recunoştinţă faţă de bunătatea de care dăduse dovadă, de a o culege de pe străzile sărăciei şi vulgarităţii, ea îşi transformase frumuseţea naturală într-o armă, utilizându-şi timpul liber pentru a se interesa de micile secrete femeieşti. Cunoscându-l pe Hurstwood, şi comparându-l cu Drouet, în mintea ei s-a născut o nouă treaptă după care inima ei tânjea, superioritatea unei stele mai luminoase o lăsa în umbra pe cea mai puţin strălucitoare.

Romanţa celor doi se naşte din nevoia inimii de a avea ce nu deţine, amândoi se îndreaptă spre idealul lor de frumuseţe, căutând ceea ce nu vor găsi niciodată. Escapadele lor nu rămân nesemnalate mult timp, soldându-se pe de o parte cu părăsirea şi divorţul, se ajunge în punctul decăderii, o decădere fără stavile, fără oprelişti, într-o genune care nu mai are capăt. Furtul banilor companiei Moy & Fitzgerald, fuga la Detroit, Montreal, în fine la New York, greva funcţionarilor de la tramvaie, mizeria, negăsirea unui loc de muncă, toate duc la un final tragic: sinuciderea lui Hurstwood. Carrie pe de altă parte se debarasează de el şi urmăreşte un nou vis, devine un fluture al teatrului, recunoscută şi apreciată, dar nici aici ea nu va găsi ce caută...

"O, Carrie, Carrie! O, străduinţi oarbe ale inimii omeneşti! Înainte, înainte, încotro năzuieşte inima şi încotro o călăuzeşte frumuseţea, într-acolo se îndreaptă. Află dară că tu una nu vei cunoaşte îmbuibarea şi nici mulţumirea. Lîngă fereastră, visând, în balansoarul tău, îţi vei urmări dorurile, în singurătate. Lîngă fereastră, în balansoarul tău, visa-vei o fericire pe care poate niciodată nu o vei simţi."

O carte pe care v-o recomand cu drag. O carte care merită citită!

PS: cum mie îmi face plăcere să compar romanele bune cu filmele făcute după ele, am căutat filmul Sister Carrie (titlul original din engleză) şi nu am dat decât peste o producţie Paramount Picture, regia William Wyler, film alb-negru, 1952, câteva secvenţe de pe youtube vă ofer:

Suceava

2010-06-27T10:45:00.001-07:00

V-am povestit desigur despre participarea mea la concursul de la Suceava si v-am promis niste poze. Ei, bine, dupa lungi cautari am gasit cablul de date si am descarcat pozele...Iata calatoria mea in Bucovina...

Gara din Burdujeni.

O ploaie naprasnica m-a intampinat cand am ajuns in Bucovina noastra draga. Nici macar nu m-am incumetat sa ies din gara. Am preferat in schimb sa admir un cuib de porumbei. Cu cata migala aducea porumbelul ramurele pentru cuib.

Si am vazut si un catel vagabond. Atunci m-am gandit ca sarmanul traieste din resturile pe care le lasa oamenii sub scaune sau aruncate prin colturi. Poate cainii vagabonzi nu ar mai fi daca responsabilitatea noastra ar creste, dar asta e o discutie de mai tarziu...

Pana la urma am lasat meditatiile filozofice pe alta data si am descoperit cu mult entuziasm liceul la care trebuia sa fiu gazduita: CN "Petru Rares" Suceava.

M-am intalnit cu domnul Prof. Cirstian care m-a primit cu zambetul pe buze. Instantaneu am zambit si eu. E ciudat cum reactia asta se poate molipsi. Un elev m-a condus spre camin, pedagoga mi-a dat cheia si m-a anuntat ca venisem ultima, "dar nu cea din urma" speram in gandul meu. Colegele plecasera la o mica plimbarica, eu am luat cina cu alte fete cu care ma imprietenisem si asa a trecut ziua de vineri 21 mai.

A doua zi, sambata, 22 mai, s-a tinut festivitatea de deschidere, dupa care a urmat examenul propriu-zis. Cerinta noastra era sa redactam jurnalul primelor trei zile a unui roman plecat in strainatate. Pe urma ploaia ce se transformase intr-o furtuna ne-a stricat planurile de a merge la Voronet, a fost poate singurul lucru pe care l-am regretat, ca nu am vazut vestitul "albastru". Cine stie la anul? Poate ma mai calific. Oricum organizatorii nu ne-au dezamagit si ne-am dus la o manastire mai apropiata: DRAGOMIRNA.

In anul 1602, Anastasie Crimca, viitorul Mitropolit al Moldovei, a ctitorit pe proprietatea sa de la Dragomiresti o mica biserica de plan dreptunghiular, prevazuta cu un pridvor deschis, cu o bogata decoratie exterioara realizata din caramizi smaltuite. Acest locas a fost inchinat sfintilor Ilie, Enoh si Ioan Teologul, edificiu cunoscut sub numele de "biserica schitului". A fost sfintita la anul 1609. Biserica Manastirii Dragomirna, cu hramul "Pogorarea Sfantului Duh", impresioneaza prin silueta sa alungita pe plan mixt, cu o turla inalta si zvelta.
Infatisarea sa fortificata se datoreaza si domnitorului Miron Barnovschi (1627) si epocii istorice, cand orice lacas sfant era expus navalirii tatarilor, cumanilor, etc.

Cateva morminte din interior:

Moastele sfantului Mare Mucenic Iacob Persul

Alte imagini din interiorul Manastirii.

O Observatie: Doar a doua parte (cum intri) a bisericii este pictata pe interior, prima nu. Exista teoria cum ca in acea vreme mai existau si necrestini care participau la slujba, ei erau lasati in pronaos si prima parte a naosului, iar crestinii in lacasul pictat. Sau o alta teorie vehiculeaza cum ca tatarii ar fi distrus prima parte sau s-ar fi lasat neterminata pictura din cauza unei navaliri.

Doua simboluri interesante ale manastirii sunt braul din 3 legaturi care o inconjoara si cele 7 trepte pe care trebuie sa le urcam pana in biserica. Braul are vestita semnificatie religioasa: Sfanta Treime, si cea istorica: visul unirii de la 1600 (care nu a durat din pacate), iar cifra 7 este simbol: in 7 zile a creat Domnul Cerul si Pamantul, a 7-a treapta e Ziua Odihnei, intram in Biserica, sunt 7 cete de ingeri, etc.

Alte poze:

Lacul din spatele Manastirii:

Ziua s-a incheiat cu festivitatea de premiere, lansarea revistei Alecart de care v-am mai povestit si o conferinta sustinuta de Angelo Mitchievici, critic literar, eseist si publicist asupra Filmului romanesc inainte si dupa 1989.

Ultima poza, grupul in care m-am simtit bine...

PS: Toate pozele imi apartin!

Mda, din nou FaceBook, din nou Second Life

2010-06-17T08:25:00.000-07:00

Sfatul meu: Aveti grija. Dependenta e "doar" o joaca la FarmVille.

Stiu ca trec de la un subiect la altul, dar asta e viata in care traiesc: fragmente dintr-un puzzle. Si am ajuns din nou la o piesa pe care o lipesc articolului precedent: AICI.

Ce s-a intamplat? Mi-am sters contul de pe FaceBook. M-am plictisit asa cum am prevazut. La intrebarea: De ce va stergeti contul?, dintre multele raspunsuri l-am ales pe acesta: Nu gasesc utilitatea FaceBook-ului. Iar ei au trimis mesaj automat incorporat ca sa-mi spuna ca ar trebui sa iau mai mult legatura cu prietenii, adica, prin traducere: "Ce nu intelegi cuconita! FaceBookul e un site de socializare! Iti faci prieteni! E adevarat prieteni virtuali, dar iti asumi riscul. Nu e mai frumoasa a doua viata (SecondLife)? Nu ai visat niciodata o ferma numai a ta? Ti-o dam noi, gratis. Joaca FarmVille. Daca devii dependent e problema ta. Noi doar iti oferim solutia."

Acelasi argument il poate avea un vanzator de droguri: eu-ti dau sa incerci, nu-ti spun sa devii dependent!

Haha ha! Ce gluma buna...

In fine, mi-am sters contul si [punct]

Dar ca sa nu ma credeti nebuna, am gasit si doua stiri interesante despre FaceBook pe urmatorul site: SmartWoman.

Fost dependent de Farmville: Jucam la serviciu, acasa si faceam strategii in masina. M-am lasat cand am realizat ca ori ajung la spital, ori ma opresc

“Mi-am sunat fosti colegi ca sa-mi devina vecini, m-am trezit luni de zile cu un sfert de ora mai devreme dimineata ca sa mai plantez ceva, la serviciu aveam doar strategii in minte, pana cand am zis ca ori ma opresc, ori ajung la spital sa ma odihnesc putin”. “Am fost dependenta de Farmville”. Verdictul ii apartine Mariei, DJ la radio in varsta de 28 de ani, careia ii place sa fie “in trend” si nu putea rata ultimul joc. Dan are o alta poveste: pana in urma cu doua saptamani, avea grija zilnic, cel putin 15 minute, de ferma lui virtuala. Pana cand si-a luat bicicleta, reala. Experienta Alexandrei este similara, cu o singura exceptie: nu face niciun efort sa scape de dependenta, pentru ca este “dependenta de competitie”.
Povestea 1 – Maria: I-am spus prietenei mele ca nu pot merge la un suc decat peste patru ore, pentru ca trebuie sa-mi creasca zmeura

“Totul a inceput de la o moda, toti din jurul meu aveau cont de Facebook”, povesteste Maria, care explica pas cu pas cum s-a lasat angrenata in jocul care pentru doua luni nu i-a mai lasat timp nici sa se vada cu prietenii. Odata cu contul de Facebook, au inceput sa curga cadouri pe care nu le putea intelege. Apoi toti prietenii, “la serviciu sau atunci cand ieseam la o terasa cu prietenii, intai ma intrebau cate puncte am, de ce nu le trimit reni sau diverse cadouri, dupa care ma intrebau ce mai fac”. Asa ca si-a facut cont de Farmville.

A inceput insa odiseea vecinilor virtuali. A facut “apel” la fosti colegi de serviciu cu care nu mai pastrase legatura, dar acelasi lucru i se intampla si ei, primea telefoane de la cunoscuti care o intrebau, simplu: “auzi, nu vrei sa te faci vecin cu mine?” Maria are doua servicii, este casatorita si este o persoana activa. Asa ca pentru a-si putea strecura Farmville in program, se trezea la ora 05:45 in loc de ora 06:00 ca sa ingrijeasca plantatia. Responsabilitatea de proprietar, chiar si virtual, a facut-o sa intre in joc si in timpul programului la radio.

“In timpul emisiunii, pe timpul melodiei, mai plantam diverse lucruri. Mi se intampla sa se termine brusc melodia si eu sa plantez in continuare. Sau sa mi se dea microfonul si sa se auda sunetul de la Farmville. Si imi faceau semn colegii sa imi inchid jocul”. Jocul continua acasa, cand avea grija de animalele si culegea capsuni in timp ce dadea drumul masinii de spalat si punea o mancare pe foc. Pana cand “aproape ca nu-ti mai dai seama ce e real si ce e virtual”.

Primul semn de dependenta: “Prietena mea cea mai buna a fost foarte socata in ziua in care m-a sunat si mi-a zis: Hai sa mergem la un suc. Iar eu i-am raspuns: ok, mergem, dar peste 4 ore pentru ca trebuie sa-mi creasca zmeura”. “Atunci a fost primul semnal ca ar putea sa fie o problema cu mine”, spune Maria.

In toata aceasta vreme, o singura problema devenea din ce in ce mai acuta: era tot mai obosita. “Eu si asa am doua locuri de munca foarte solicitante, dar asa eram si mai obosita. Aveam permanent strategii in minte si nu ma mai puteam concentra pe lucrurile pe care le faceam in mod normal”.

Declicul: “M-am lasat intr-o seara, cand am zis ca ori ma duc la spital ca sa ma odihnesc un pic, ori ma las. Si atunci am zis: Gata. Mi-am anuntat prietenii si nimeni nu m-a crezut”. A trecut o luna de cand Farmville a iesit din viata Mariei. Concluzia ei: “incredibil cat de mult timp pot sa am. Chiar daca uneori imi lipsesc activitatile mele din ferma”.

Povestea 2 – Dan: M-am lasat de Farmville cand mi-am luat bicicleta

Dan are 35 de ani si si-a facut cont in urma cu trei luni. Lucreaza in IT si nu ii place sa vorbeasca prea mult despre experienta virtuala. Este “scurt si la obiect”, pentru ca nu ii place sa piarda vremea. Este si motivul pentru care a mai rarit-o cu ferma, insa “o capsuna culeasa la timpul ei face ziua mai frumoasa”, spune Dan. “M-am plictisit si am constatat ca pierd 10-15 minute pe zi doar ca sa cultiv tot felul de prostii. Cel mai adesea jucam acasa, dupa ce am avut un conflict cu colegii de munca”, iar perioada de maxima atentie era seara, intre orele 22:00-23:00.

Recunoaste ca nu si-a desfiintat complet contul, “ceea ce inseamna ca mai sunt putin dependent si cateodata mai intru sa vad ce se mai intampla pe acolo”. Insa acum are o noua pasiune, care l-a indepartat semnificativ de ferma: bicicleta.

Povestea 3 – Alexandra: Imi place competitia, asa ca joc in continuare

Alexandra a acceptat si ea sa vorbeasca despre experienta Farmville, dar intr-o cu totul alta cheie. I-a placut jocul “din prima clipa”, ii place in continuare si nu are de gand sa renunte. Are 28 de ani si lucreaza in marketing. Si-a facut cont dupa ce a primit cadouri de la prieteni, “din curiozitate si plictiseala, pentru ca jobul imi permitea”. Este insa o dependenta “atipica” si sustine ca ea este cea care detine controlul. “Asta cu jucat mult nu este valabil. Joc atat cat vreau”, vine raspunsul sau, la intrebarea: “Unde joci mai mult, la serviciu sau acasa?”. “Cand sunt la birou nu imi ia mai mult de 10 – 15 minute, iar acasa stau mai mult doar daca vreau, nu pentru ca trebuie sa fac ceva anume”.

Cind vine vorba despre motivele pentru care continua sa joace, competitia este pe primul loc. “Am inceput din curiozitate, am continuat pentru ca nu puteam sa las plantele sa moara si acum joc din inertie. Si mai este ceva: competitia. Trebuie sa recunosc faptul ca este un alt motiv pentru care joc.

Sunt doar cateva povesti despre modul in care un joc virtual poate intra in viata noastra. Intram in joc ca sa fim la moda, din cauza presiunii prietenilor, din plictiseala sau din curiozitate. Insa oricare ar fi motivul, deznodamantul poate fi dependenta sau obsesia. Intrebarea este: jucam ca sa ne relaxam sau ca sa facem performanta? Stim cand sa ne oprim din joaca?

Autor: R.P.

Si a doua poveste:
Cum poti fi inselat pe Facebook. Iubitul meu m-a sters din lista lui de prieteni, pentru o relatie virtuala pentru care si-a parasit si copilul

Pornind de la comentariul unui cititor la articolul “Fost dependent de Farmville“, ma intreb care ar fi efectul desfiintarii peste noapte a retelelor de socializare, cum ar fi Facebook? Cam cu cat ar creste numarul de pacienti in cabinetele de psihoterapie? Pentru ca, brusc, milioane de oameni ar suferi de “singuratate”… Din pacate, multi au ajuns sa nu mai disocieze intre mediu virtual si realitate. Brusc, nu mai putem lega prietenii noi daca nu suntem membrii vreunei retele de socializare.

Cu cat mai lunga lista de prieteni, cu atat suntem mai importanti! Nu conteaza ca poate 90% dintre “prietenii” de acolo sunt niste necunoscuti din lumea larga. Important e ca ii avem si ca nu mai suntem singuri. La capitolul “securitatea datelor”, aceste retele au lasat de dorit pana acum. Asa se face ca fotografia nud de pe plaja a unui copilas de doar 3-4 anisori, postata acolo de niste parinti “incepatori” pe Facebook, poate ajunge usor pe mana unui pedofil.

La fel de bine, citind atent comentariile facute de “prieteni” sau urmarind fotografiile, poti descoperi ca iubitul/iubita, sotul/sotia te inseala. Pentru ca, se pare, nici idilele nu se mai pot infiripa in mediul real. Flirt virtual, schimb de mail-uri, sms-uri, telefoane si apoi vine intalnirea. E frumos pentru cei care pun coarne, dureros pentru cei care le poarta. In cazul persoanelor libere, pot fi experiente interesante sau, dimpotriva, esecuri.

De exemplu, eu m-am confruntat cu prima situatie. In profilul de pe Facebook al iubitului meu am vazut ca ii face avansuri unei domnisoare. Apoi, m-a sters din lista lui de prieteni si n-am mai stiut nimic. Usor, usor idila lor virtuala a devenit relatie in toata regula. Tot Facebook-ul stia de dragostea si de escapadele lor, numai eu nu. Amorezii nu se sfiau sa-si faca declaratii si sa-si posteze fotografiile in vazul tuturor. In cele din urma a plecat de acasa.

Avem un copil in varsta de doar cateva luni. Amandoi ni l-am dorit, l-am facut din dragoste. Acum nu mai vrea sa stie de copil pentru ca il incurca, responsabilitatea e mult prea mare, iar el vrea sa-si traiasca viata. Stau si ma intreb: care viata?! In cea reala avea o relatie stabila, un camin armonios, un fiu minunat care abia incepea sa descopere lumea. In cea virtuala avea si are o gramada de prieteni si totusi – niciunul. Femei poate sa cunoasca zilnic pe Facebook sau aiurea in tramvai si totusi – familia lui era una singura.

Cat de jos poti sa decazi ca individ daca ajungi sa te indoiesti de capacitatea ta de comunicare intr-atat incat sa devii dependent de mediul virtual pentru a impartasi sentimentele, bucuria, tristetea, ura, viata ta unor necunoscuti? Se pare ca femeile au uitat cum e sa primesti o floare din mana unui barbat care te place, cum e sa fii invitata la o piesa de teatru sau la o cafea pentru ca, la randul lor, si multi barbati au uitat sa faca asemenea gesturi. Pe net e mai simplu si mai rapid.

Dar trandafirul acela virtual, eMail-urile sau felicitarea electronica nu vor suplini niciodata emotia primului sarut sau amintirea primului trandafir primit/oferit la intalnire. Asa cum nici retelele de socializare nu vor inlocui niciodata nevoia sau dorinta fireasca de a imparti bucuria sau tristetea cu prieteni “in carne si oase” sau de a-i lasa pe cei apropiati sa-ti stearga lacrimile atunci cand nu le mai poti stapani…

Autor: Luana

Despre "criza" si "crizati"

2010-06-15T10:51:00.000-07:00

Sursa photo Aici.

De mult m-am gandit sa scriu un articol despre actuala criza a Romaniei, avand in vedere ca se anunta a se prelungi pe o perioda lunga de timp. Dar nu am stiut cum sa inchei. Tot ce e istorie e trecut. Si despre trecut putem spune vrute si nevrute fiindca are o finalitate. Despre viitor putem spune multe fiindca ii presupunem o finalitate: apocalipsa. Dar prezentul? E greu sa te raportezi la ceea ce traiesti in prezent, fara sa gasesti cauze in trecut si consecinte in viitor.

Inainte sa ma pronunt, il citez pe Albert Einstein:

"Sa nu pretindem ca lucrurile sa se schimbe daca tot timpul facem acelasi lucru. Criza este cea mai binecuvantata situatie care poate aparea pentru tari si persoane, pentru ca ea atrage dupa sine progrese."

"Creativitatea se naste din necesitate precum si ziua se naste din noapte. In perioada crizei se nasc inventiile, descoperirile si marile strategii. Cine depaseste criza se depaseste pe sine insusi fara a ramane . Cine atribuie crizei esecul, isi ameninta propriul talent si respecta mai mult problemele decat solutiile. Adevarata criza este criza incompetentei."

"Problema persoanelor si tarilor este lenea si indiferenta pentru a gasi solutii si iesiri din astfel de situatii. Fara criza nu exista duel, fara duel viata este o rutina, o agonie lenta. Fara criza nu exista valoare. In perioada crizei infloreste ce-i mai bun in fiecare, pentru ca fara criza orice vant este o mangaiere."

"Daca vorbim de criza o promovam iar tacerea este o exaltare a conformismului."

"In loc de toate acestea mai bine sa muncim. Sa terminam odata cu singura criza amenintatoare: tragedia de a nu dori sa luptam pentru a o depasi ."

De ce l-am citat pe Albert Einstein? El a trait in alta epoca. Totusi si operele lui Caragiale apartin unei alte epoci dar par scoase din mantia politicii actuale. Fiindca noi evoluam, pe orice plan, dar pastram primatul sentimentelor noastre care si-au schimbat poate doar modul de manifestare in ton cu "timpurile" noi. Prostia a ramas aceeasi, lenea a ramas aceeasi, indiferenta, mojicia, nerusinarea si toate celelalte. De-a lungul istoriei omul a jucat aceeasi comedie la nesfarsit, si nu s-a plictisit inca.

Asa incep citatele(pe care le-am ales): "Sa nu pretindem ca lucrurile sa se schimbe daca tot timpul facem acelasi lucru...". Politicienii in vremuri de criza se reintorc la copilarie, recita "poeziile", mereu aceleasi, in fata spectatorilor care se scobesc in nas. Unul trage un mic part, nimeni nu aude, sunt prea inflacarati de promisiunile celor de pe scena. Unul trimite un SMS, intrebandu-se "Cu cine sa votez?". Bineinteles cu cel care recita mai bine. Oamenii s-au obisnuit cu banda asta stricata care o ia de la inceput.

Cat e cald si bine, "fiecare vant e o mangaiere", racoreste, insenineaza. Dar cand vine greul, iarna, vantul taie, sfasie. Desi multi isi doresc doar soare si caldura, ar trebui sa inteleaga ca pana si soarele binefacator arde si calcineaza. "Problema persoanelor si tarilor este lenea si indiferenta pentru a gasi solutii." De cand a cazut Romania in aceste doua gropi abisale? Poate din 1989 si inainte. Romania a luptat mult (de cand cu slabirea puterii otomane si rusesti - revolutia lui Tudor Vladimirescu 1821, revolutia pasoptista 1848-1849), poate cel mai mult dupa ce a venit Cuza la putere, cand a inteles in sfarsit ca ideea unitatii nationale e posibila incepand cu unirea de la 1859 dintre Moldova si Tara Romaneasca, au urmat numeroase reforme (exemple: patru ani de invatamant gratuit si obligatoriu, pana la reforma lui Cuza trei sferturi din Romania era analfabeta; secularizarea averilor manastiresti, improprietarirea taranilor etc.), a urmat domnia infloritoare a lui Carol I, lupta de independenta 1877, regatul incepand cu 1881, Primul Razboi Mondial, si unirea de la 1918, al Doilea Razboi Mondial si Rastignirea Romaniei de la 1940 in urma Pactului Stalin-Hitler (Molotov-Ribbentrop).

Dupa atata lupta cum sa nu oboseasca un popor? Nu e o aparare, dar nu se poate sa nu-mi fie mila de un popor care sufera de insomnie si-si doreste cel mai mult un calmant care sa-l adoarma: acest calmant a venit sub forma comunismului. Iar timp de mai bine de 40 ani Romania a dormit extenuata. Comunismul a fost un hot priceput, dar in 1989 a spart un pahar...si a retrezit o tara care a devenit democrata. Ma veti intreba: daca tara s-a trezit cum de inca a dormit 20 ani? Va contrazic, nu doarme, doar e amortita, traieste in umbra evenimentelor din trecut, nu se poate elibera de amintirile acelor ani de lupta care o inlantuie.

"Daca vorbim de criza o promovam iar tacerea este o exaltare a conformismului." Romanii nu mai vor sa se confomeze si de asta vorbesc de criza, o dezbat, o comenteaza. Doar ca dupa atatia ani de tacere nu stiu ce cuvinte sa aleaga, ataca stangaci, nimeresc pe alaturi.

"In loc de toate acestea, mai bine sa muncim. Sa terminam odata cu singura criza amenintatoare: tragedia de a nu dori sa luptam pentru a o depasi."

La ultimul citat, fiecare e liber sa traga singur concluziile de rigoare...

La multi ani!

2010-06-01T10:03:00.000-07:00

O vara minunata tuturor celor care pastreaza in suflet copilaria!

La multi ani de Martisor!

2010-03-01T11:16:00.001-08:00

Eu si Ori va uram multa fericire, implinire si sanatate in pragul unui nou inceput...al anotimpului renasterii. Sa aveti "Babe" cat mai calduroase:))

Vis de iarna...

2010-01-09T10:35:00.000-08:00

1)Dimineaţa de iarna

Cerul parcă sângerează. Roziul dimineţii era o culoare caldă, dar aspră în acelaşi timp,ca şi cum s-ar fi amestecat sângele cu zăpada imaculată, ca şi cum norii de plumb apăsau cu toată greutatea lor infinitul, făcându-l să sângereze. Privesc tulbure ca printr-o ceaţă albă şi groasă clădirea pichetului care abia se conturează ca o părere, prin cernerea deasă a fulgilor. Totul în jur este estompat, uniform, apăsător de uniform. Cerul rănit plânge. Cristale îngheţate învăluie peisajul sporind ceaţa...Un om-singura prezenţă umană-cobora la vale dinspre pichet. Înalt, vânjos, bine clădit, cu nişte ochi ce mă înfricoşau, sticloşi ca de gheaţă, goi de orice omenie, a căror uitătură parcă tăia, parcă sfredelea adânc răscolindu-te. Începusem să cred că omul pironea natura, nu invers. Aproape mi-era milă de nemiloasa iarnă...

2)Zi de iarna

Brusc peisajul s-a decolorat. Nimic nu mai era însufleţit de vreo altă culoare, fie ea chiar şi cel mai deschis albastru. Un alb îngrozitor de mat, incredibil de perfect,nimic asimetric, doar linia orizontului, cerul tot alb şi soarele abia mijind. Aveam impresia că mă găseam în mine, în mintea mea, doar că nimic nu prindea contur, cu excepţia unei pete centrale care se asemăna cu soarele-inspiraţia mea.

3)Amurg de iarna

Apoi totul a dispărut. Mintea mea s-a transformat într-o filă albă imaculată, pe care un condei a pătat-o cu ficţiune şi o peniţă a rănit-o pentru creaţie. Iar fila s-a transformat într-un perete mare, alb, impenetrabil, străpuns doar de imaginaţie şi lăsând în urmă golul, ca mai târziu să devină cenuşă, din care, ca şi pasărea Phoenix, a renăscut mai vie, mai liberă, mai nestăpânită mintea mea odată cu dimineaţa primei zile de Crăciun şi spulberarea visului meu de iarnă...

Postat mai intai pe Petale de trandafiri...

Craciun Fericit!

2009-12-26T02:08:00.000-08:00

Curcubeu

2009-12-22T03:03:00.000-08:00

Morandi - Colors
Asculta mai multe audio Muzica

Ai ascuns de mine rosul pasiunii
Si tresărind am cuprins căldura oranjului.
Mi-ai spus ca galbenul geloziei îl poseda doar unii,
Dar verdele speranţei se afla in adâncul sufletului
Oricărui muritor. Fiindcă albastrul sincerităţii
Are nevoie de compania violetului imensităţii
Si de cea a indigoului nestăpânit.

Iar eu crezând ca acest curcubeu e
Doar un amestec de culori si nicidecum
Sentimente, Am decis sa te
Întreb daca mă vei invata sa le-nţeleg. Dar cum?

Iar tu ai lăsat apusul sa mă sărute
Intr-un roşu aprins.
Si răsăritul sa mă cufunde
Intr-un oranj de vis.
Soarele gelos mi l-ai dăruit
Pe verdele naturii ce spera mereu
Si seninul cu întrebări m-a chinuit
Pana ce sincer i-am răspuns si eu
Ca mi-ar plăcea sa-l vad imbracat
In purpura regala. El imediat m-a ascultat.
Oh, curcubeu, mai stai cu mine
O secunda-n plus cu tine
Mai doresc!

Pozele mai jos postate de Oriana:D

Imagini

2009-12-20T12:09:00.000-08:00

Lucian Blaga-Izvorul noptii

2009-12-18T04:51:00.001-08:00

Frumoaso,
ţi-s ochii-aşa de negri încât seara,
când stau culcat cu capu-n poala ta
îmi pare
că ochii tăi, adâncii, sunt izvorul
din care tainic curge noaptea peste văi
şi peste munţi şi peste şesuri,
acoperind pământul
c-o mare de întuneric.
Aşa-s de negri ochii tăi,
lumina mea.

Invata de la toate...

2009-12-04T08:01:00.001-08:00

*Poezie din lirica norvegiană*

Învaţă de la toate, să ai statornic drum
Învaţă de la flăcări, că toate-s numai scrum
Învaţă de la umbră, să taci şi să veghezi
Învaţă de la stâncă, cum neclintit să crezi
Învaţă de la soare, cum neclintit s-apui
Învaţă de la piatră, cum trebuie să spui,
Învaţă de la vântul ce-adie prin poteci
Cum trebuie prin lume de liniştit să treci.

Învaţă de la toate, că toate sunt surori
Cum treci frumos prin viaţă
Cum poţi frumos să mori.

Învaţă de la vierme, că nimeni nu-i uitat,
Învaţă de la nufăr, să fii mereu curat,
Învaţă de la flăcări, ce-avem de ars în noi,
Învaţă de la ape, să nu dai înapoi.
Învaţă de la umbră să fii smerit ca ea,
Învaţă de la stâncă, să-nduri furtuna grea.
Învaţă de la soare, ca vremea să-ţi cunoşti,
Învaţă de la stele, că-n cer sunt multe oşti.

Învaţă de la greier, când singur eşti, să cânţi,
Învaţă de la lună, să nu te înspăimânţi,
Învaţă de la vulturi, când umerii ţi-s grei
Şi du-te la furnică, să vezi povara ei...
Învaţă de la floare, să fii gingaş ca ea,
Învaţă de la soare, să ai blândeţea sa,
Învaţă de la păsări, să fii mai mult în zbor,
Învaţă de la toate că totu-i trecător.

Ia seamă, fiu al jertfei, prin lumea-n care treci,
Să-nveţi din tot ce piere, cum să trăieşti în veci.

Pentru iubitorii de catelusi...

2009-11-20T09:15:00.000-08:00

Speranta moare vreodata?

2009-10-17T09:16:00.001-07:00

Compunere mai veche...postata mai intai pe Petale De Trandafiri...

Se poate ca peste câţiva ani să nu mai existe gheţari, fiindcă sub razele nocive ale soarelui icebergurile se topesc...dar oare dacă soarele ar purta numele de viaţă şi dacă gheţarii s-ar numi speranţe nu s-ar întâmpla la fel?

La urma urmei speranţa moare vreodată? Eu zic că nu. Gândiţi-vă ce s-ar întâmpla dacă nu am avea speranţe: oameni deznădăjduiţi ar rătăci pe calea necunoaşterii, suferinţa ar înlătura dorinţa de a mai trăi. Totul ni s-ar părea inutil. Îmi veţi spune că speranţa moare, fiindcă în realitate se găsesc astfel de cazuri, doar că lăsaţi pe drum un lucru foarte important-diferenţa dintre cazurile reale şi cele la care fac eu referire- primele SE POT REMEDIA, pe când celelalte nu. Speranţa doar adoarme în sânul tristeţii, aşteptând să fie trezită de o mână nevăzută. Un prieten poate ajuta enorm o persoană care se află în "coma vieţii". O frază, o singură propoziţie sau pur şi simplu un cuvânt dacă nu chiar glasul poate readuce speranţa în suflet. Ea aşteaptă doar impulsul. Impuls care poate veni de la noi înşine sub forma ambiţiei. Poate ai pierdut totul: casa, familia, slujba, banii, idealurile, ori visurile. Dacă eşti destul de ambiţios vei suferi mult, dar la un moment dat te vei opri şi vei striga: "Ajunge! Nu ai slujbă? Caută-ţi una, banii vor veni pe urmă. Nu ai casă? Refă-ţi viaţa lângă o nouă familie. Nu ai idealuri/visuri? Crează-ţi altele. Sigur poţi cere mai mult, iar lumea nu se prăbuşeşte cu un eşec."

Cu siguranţă după ploaie va răsări curcubeul.

Asta gândesc: că speranţa nu moare niciodată, cel mult adoarme. Însă cu toate că mintea mea cunoaşte răspunsul, uneori inima se îndoieşte. Recunosc, totuşi vă dau un sfat pe care eu îl respect:

Ai căzut? Alungă-ţi jalea!

Căci un înţelept a spus:

Cine cade se ridică

Uneori cu mult mai sus!

Dedicatie...

2009-10-07T09:03:00.000-07:00

...pentru un fluturas care se afla la Bacau si nu a mai scris nimic pe blog de nu mai tin minte:))

Cactus

2009-09-29T13:00:00.000-07:00

Prietenia !?

2009-09-19T11:19:00.000-07:00

Apropos de comentariul Marianei "Îmi cer iertare că nu fac referire la articolul postat şi cer permisiunea de a vă face o invitaţie ( ţie şi cititorilor tăi ) la a vă expune părerea despre ce înseamnă prietenia şi ce este un prieten. Pentru o mai bună provocare, reamintesc ceea ce spunea Napoleon Bonaparte şi anume că ,,Nu există prieteni ci doar momente de prietenie... "
http://psalmdedor.blogspot.com

Parerea mea despre prietenie...compusa demult...

Oare ce înseamnă să ai prieteni adevăraţi? Să simţi că viaţa te sprijină în orice moment? Sau să crezi că jocul netulburat al sorţii crude nu te va afecta fiindcă ai un prieten care te va ajuta să-i înveţi regulile? Oare prietenii adevăraţi există? Dacă da …atunci de ce nu simţi uşurarea unui suflet împăcat? Sau poate că prietenii care ţi-i faci acum sunt doar nişte măşti, care ascund adevărata comoara a sufletului în colţişorul întunecat al unei camarute încuiate…o ascund fiindcă sunt oameni şi se tem de propriile sentimente, se învăluie cu gelozie, invidie şi ură, neştiind că fug de ei înşişi. Şi tocmai din motivul că suntem oameni nu cred în prietenii perfecte, deoarece prin definiţie suntem meniţi a greşi. Iar prima greşeală este această confuzie pe care o facem între prietenii perfecte şi adevărate. Prima nu există, a doua este prezentă peste tot, pentru că deşi ne trădăm, ne minţim, ne ucidem sufleteşte...totuşi regăsim acea dulce alinare a zilelor însorite de după ploaie în aceia care ştiu să-ţi ofere un zâmbet -o simplă mimică a feţei, o secundă ce valorează mai mult decât o viaţă fericită.
Poate din acest motiv, acum când scriu aceste rânduri, îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru clipele de tristeţe din viaţa mea …fiindcă doar în acele clipe am simţit cu adevărat revărsarea dragostei prietenilor mei ca o ploaie călduţa de vara ce mi-a revigorat sufletul !

Timpul-prizonierul obiectivului foto...

2009-09-08T01:50:00.000-07:00

Intr-o camera micuţa, dar îngrijita, focul trosnea in soba, suspinând parca după timpuri de mult apuse. Radioul comunica aceleaşi ştiri monotone de la ora doua. Timpul se scurgea repede si totodată uşor ca fulgii de zăpada la care se uita un bătrânel, cu obrajii rumeni si ochii surâzători dar rataciti, rataciti probabil prin amintirile sale de pe o masa cu fotografii.
Trupul lui era o barca, cu vâslele atârnând lenite, deasupra căreia Primăvara copilăriei învolbura pe nesimţite pânzele de flori ale zarzărului înmugurit, sub care privea de atâtea ori luna-imparateasa nopţii. E tare bine cu luna plina. Când e soare dimineaţa, parca-si simte trupul; acum parca-si simte sufletul.
Primii ani de şcoala au fost cei mai frumoşi, fiindcă a vrut sa cunoască viata- copilăria iscoditoare ca un copil in fata pomului de Crăciun. In ceilalţi ani a nins ca si afara, des si alb, doar ca atunci au nins semnele de întrebare, iar timpul trecea ca o sanie fugărita de lupi si amintirile rămâneau in urma ca fulgii pe pamant. A încercat sa-i prindă, dar erau unul si-o mie in acelaşi timp.
A trecut Primăvara cu toata veselia ei de tânăra mireasa a vieţii.
O noua regina se inalta pe bolta hazardului. Era calda si blânda. Poate nu atât de libertina ca cea dinaintea ei, dar cu siguranţa a desavarsit opera predecesoarei. Numele ei era Vara. A domnit o vreme in pace, dar sub cerul afumat, despuiata de tot avutul, de toate podoabele, gonita din casa ei, Vara plângea si blestema amarnic. Ii trecuse vremea.
Toamna- noua doamna a firii, se plimba zgomotos prin gradina vieţii, calcând in picioare amintirile, care luaseră forma frunzelor ruginii si aurii, căzute si uitate de toţi.
Insa iarna sosi si, cu o grija aproape materna, le înveli cu un strat de nea. Firea, care-si regăsise viata Primăvara, împlinirea Vara, fusese secătuita de puteri Toamna si intr-un final doborâta de Iarna.
Iarna era si acum in viata bătrânului, dar nu ca afara, nu ca in lume, ci ca un val ce are menirea de a ne readuce in gând amintirile cele mai frumoase, ca mai apoi sa ne adoarmă in visul curat al inimii.
Dar toate acestea s-au întâmplat intr-un timp uitat, in somn, când zilele se năşteau din ochii copiilor. Acum n-au mai rămas decât fotografiile...

O tabla de sah...

2009-09-05T11:06:00.000-07:00

Picături mici şi fierbinţi încălzesc pământul, învăluindu-l într-o plăcută atingere. Soarele alb de furie se ascunde după un nor negru, uriaş ca şi regele în spatele reginei. Nu sunt adepta şahului, aluzia mea ţinea de o fotografie. Negru pe alb, aşa era înfăţişată toamna, ceva infinit, nici rece, nici cald, pur şi simplu infinit.Cerul alb şi soarele, care abia se distingea, erau acoperiţi de umbrele jucăuşe ale norilor. În rest peisajul era invadat de copaci înalţi, negri cu umbre albe ca nişte sosii-totul aducea a o tablă de şah. Simţeam că fotografia avea să prindă viaţă şi o să zburde pe culmile ingeniozităţii, că piesele aveau să se mişte într-un joc complicat, nesfârşit, iar eu aşteptam înfrigurată lupta. Poate s-a desfăşurat odată, demult, dar acum "Zi de toamnă" nu era decât "Zi de toamnă". Nu un joc, ci o fotografie, în care soarele vieţii se ascundea temător în norii de ceaţă ai trupului stors de ultimele picături de forţă şi lăsat pradă pământului. Dar nu şi sufletul, el se afla undeva, departe, într-un loc pe care îl regăsesc sub forma unei table de şah...

Reiau o compunere veche...

Vulturul negru

2009-08-31T09:10:00.000-07:00

Maine

2009-08-24T01:24:00.001-07:00

Am sa scriu o poezie
Cu litere de sânge violet,
Născut din simplitatea roşie
A pasiunii unui menuet,
Unita cu albastrul nobilului
Triolet.

Am sa împletesc bucuria
Cu tristeţea şăgalnica,
Si-am sa le pictez cu prospeţimea
Picurilor si cu o puternica
Durere a inimii rănite
Prea de tinerica.

Am sa rescriu povestea
Unei mari iubiri a lumii
Si-am sa-i dau culoarea fericirii,
Închizând in pumnii
Lor viitorul, despărţirea
Si tristeţea.

Toate acestea si multe altele
Am sa fac cu miile,
Dar asta începând de mâine,
Când apar neîncetat zânele
Si-mi vor răpi drepturile
Iar eu voi ramane cu visele,
Din nou…

Sa nu ma uiti!

2009-08-16T10:07:00.001-07:00

Daca azi ti-as da o scoica, nu-i aşa ca urechea ta va tânji după mare si-ti va aminti de mine?
Daca azi ti-as dărui un curcubeu, nu-i aşa ca ochii tai vor tânji după spiriduşi si oale cu aur, iar el iţi va aduce aminte de mine?
Daca azi ti-as da un izvor cristalin, nu-i aşa ca buzele tale însetate se vor satura?
Daca azi ti-as dărui un trandafir, nu-i aşa ca mirosul lui ti-ar incanta nasul, iar fineţea petalelor ti-ar imbraca trupul?
Nu-i aşa ca toate acestea ti-ar aduce aminte de mine?
Din păcate sau din fericire NU!
Altcineva mi-a luat-o înainte si ti le-a dăruit dinainte sa te naşti. Acel cineva e Dumnezeu!
Dar chiar daca toate aceste lucruri iţi vor aduce aminte de El, El iţi va aminti de mine…

Poezie fara rost

2009-08-12T08:32:00.000-07:00

Cuvinte fara rost se strecoară
La o margine de deal
„Genial de nebunesc”
Si „nebunesc de genial”
Sunt ale mintii flori, coroana.

Un sunet vag se-aude in drum
Ropot de linişte, zgomotul tăcerii.
Un singur glas le-acoperă acum
E glasul părerii mele.

Si ploua cu frunze tomnatice de aur
Preschimbate treptat in argintul steluţelor
Mormintele-s veşnic presărate cu lauri
Călcate-n picioare de batjocura lacrimilor.

Fugar un zâmbet se-arata de dup-un nor
Ah, de-ar fi al meu as fi in stare sa mor
De bucurie. Căci cerul si-a arătat ingaduinta
Fata de nesocotinţa
Mea.

Vorbe fara rost...

2009-08-07T03:21:00.000-07:00

Si pasesc incet prin dumbrava nefiintei, intrebandu-ma cat de lung va fi acest drum al nestiintei. Un cer insangerat se stinge de durere. Soarele nu exista in aceasta lume inchisa si uitata. Doar razele norilor se mai preling pe trupurile firave ale copacilor doborati de vreme.
Ecoul pasilor pierduti se aude neintrerupt. Sau o fi sunetul picaturilor ce cad necontenit? Nu stiu. Cert este ca nu ma regasesc in aceasta lume scaldata in intuneric si nelinisti.
Asa ca fug pe inertul drum al pierzaniei, ma inec in valtoarea vietii si ma scald in razele de soare ale unui nou inceput.

Dimineata. Suna ceasul. Chiar e 7? Nu stiu. Nu ma intrereseaza. Nu, nu si iar nu...Lumea aceea plina de mistere am lasat-o in urma...
Ce vis frumos e viata...Dar...daca viata e un vis, ce e acea lume? Adevarata desteptare?

Moon

2009-07-24T04:17:00.000-07:00

Cristal...

2009-07-05T23:24:00.000-07:00

Cateva imagini de la Cheile Turzii

2009-06-23T03:13:00.001-07:00

Legenda curcubeului 2

2009-06-17T07:01:00.000-07:00

...in care au decis sa-si petreaca Lunea impreuna. Ratacind prin poienite, jucandu-se si glumind au inceput sa se sature de lantul in care erau prinsi asa ca Violet care nu era, dupa cum am spus, afectat de setimentul acela vinovat propuse, dat fiind ca era 7 culori, sa spuna fiecare cate o poveste in fiecare zi a saptamanii. Si primul provocat la acest joc imprevizibil era Rosu.
-Va voi spune o poveste cum nu ati mai auzit, incat sa va mearga toata saptamana bine, incepand de Luni.
-Spune, strigara in cor celelalte culori.
-Nu departe de aici intr-un codru des si singuratic traia o haita de lupi. Era toamna si frunzele verzi ale verii se inrosisera din cauza vantului care prevestea iarna. Cadeau rand pe rand, ca intr-o cascada de sentimente. Din coltul intunecat al unei scorburi, un urlet indurerat aduna haita. Era glasul unei mame sarmane care-si plangea puii ce mureau din cauza frigului. Doar unul ii mai ramase si acesta gata sa-si dea suflul. Era un catelus rosu, diferit de restul lupilor cenusii, dar iubit de grup. Tatal micutului veni la mama si spuse:
-Ce am putea face??
-Trebuie sa plecam. Sa nu ne pretinda iarna aici.
-Dar el, el nu va putea pleca in starea in care este.
-Ah, asa ...cum de nu m-am gandit. Dar il voi duce eu.
-Oh, nu. Si tu esti slabita. NU plecam. Si asta e ultimul meu cuvant.
Lupoaica ofta intristata si-si linse odrasla muribunda. Deodata vantul inceta, soarele disparuse, un intuneric total se lasa peste codru si un semnal de alarma vesti prezenta dusmanului: omul.
Haita o luase la fuga. Lupoaica fu obligata sa vina, iar puiul fu abandonat. Nimic in lume nu ar putea descrie suferinta mamei, care e nevoita sa-si paraseasca puiul. Si au plecat...

-Vai nu, spuse Rosu, se apropie o furtuna. Uitati, ce nori! Trebuie sa ne luam si noi zborul. Va voi povesti maine sfarsitul.
Cu parere de rau cei 7 amici se despartira cu gandul la povestea minunata a lui Rosu. Oare ce final va avea?

Continuarea data viitoare.

Veche dar ...

2009-06-03T07:39:00.000-07:00

Legenda curcubeului...de mine

2009-05-15T11:14:00.000-07:00

Inspirata de poza de mai jos...povestea este creata de mine, autorul real si nu este o legenda autentica cu autor necunoscut (anonim) transmisa prin viu-grai si culeasa de mine...nu...e chiar creata de mine...

Pe taramul celalalt, al zanelor, al zmeilor si a feciorilor/fetelor de imparat traiau 7 prieteni nedespartiti: Rosu, Oranj, Galben, Verde, Albastru, Indigo si Violet.
Cei 7 insa erau total diferiti atat la caracter cat si in obiceiuri: Rosu era pasional si aventurier, cutreiera toti muntii, toate desisurile, toate locurile primejdioase fara macar sa se uite in urma si nu se sfia sa calce pe teritoriul zmeilor. Dar rosu era indragostit de Oranj. Oranj iubea insa pe Galben. Cald si prietenos, duios din fire prefera sa culege flori de pe campii decat sa se aventureze in peripetiile lui Rosu. Galben insa era total opus celor doi, cam gelos, isi iesea des din fire cand il vedea pe Verde cam pierzandu-se in adancimea lui Albastru. Celor doi din urma le placea intotdeauna sa fie impreuna. Erau uniti ca cerul si pamantul (natura). Sinceri si cinstiti, le placeau viata, frumosul, visele, sperantele. Un singur lucru ii despartea, pasiunea lui Albastru pentru Indigo care avea sentimente pentru Violet. Ceilalti doi erau mai singuratici, mai relaxati, mai profunzi, mai meditativi, mai mereu impreuna, doar ca prieteni din pacate, fiindca Violet mai pastra o caracteristica ce-l diferentia de ceilalti. Indiferenta fata de dragoste.
Cata deznadejde pe acesti 7 prieteni care pareau prinsi intr-un lant vicios al dragostei.
O simpla intamplare avea sa le schimbe destinul. Intamplarea care s-a petrecut chiar in acea zi de vara, in care...

Continuarea alta data...va tin un pic in suspans...

Curcubeu

2009-05-14T06:12:00.000-07:00

Inaintand in viata

2009-05-09T10:02:00.000-07:00

Primavara

2009-05-08T12:10:00.000-07:00

Primavara in toata frumusetea ei. Am gasit pozele in calculator. Fusesera facute mai de mult. Sunt de aici de pe la mine:D

Gardianul

2009-05-07T10:25:00.000-07:00

Sub usoarele-i unduiri, casa freamata de dor. In timp ce familia este plecata, casa abandonata suspina. Usa nu e incuiata. Ferestrele sunt intredeschise. Ma intreb ce e cu aceasta ignoranta fata de supravegherea casei. Apoi imi rasare in fata raspunsul: Gardianul. Marele copac s-a interpus intre mine si cladire, acoperindu-mi privelistea. Crengile sale care iau forme florale coloreaza cerul cu o acuarela neagra, patand albastrul infinit. Nu indraznesc sa ma apropii. Sobru si sfidator, Gardianul nici nu baga de seama prezenta mea. Totusi ma atinse cu o creanga. Nu stiu daca fusese un alint sau un indemn sa plec. Am rupt creanga impulsiv. Sfidasem uriasul. Cu pasi repezi plec acasa, dar el se profileaza inspaimantator in fata mea, ma urmareste. Trimite vantul dupa mine, care ma zguduie, pateaza cerul cu nori care ma uda, toate pentru o biata crenguta rupta...
A doua zi ma reintorc la locul faptei sa imi cer scuze. Mici frunzisoare verzi crescusera. Ploaia de ieri. Cat despre creanga rupta, o luase vantul. Copacul ma iertase. Nu trimise vantul sau ploaia dupa mine, isi arata ingaduinta. Atunci am simtit o dragoste revarsata pentru el si nu am putut rosti decat "Multumesc"...

Morala acestei povestiri este: 1)ca nu conteaza cate daune provoci atata timp cat nu poti infrunta situatia, te comporti cu lasitate si 2)natura va fi intotdeauna mai ingaduitoare, iar omul mai crud cu ea, 3) sa stii sa multumesti chiar si mai tarziu, e mai bine decat niciodata.

PS:Bineinteles ca poza de mai jos m-a inspirat.

Unduiri

2009-05-07T09:27:00.000-07:00

Nature

2009-05-03T07:45:00.000-07:00

Poza de mai jos postata de Oriana m-a inspirat.

Pe cerul albastru, imens si infinit,
Imbatator, curat, nemarginit,
Unit cu al apei tremurator glas
Ce fredoneaza soapta ultimului vals,
Danseaza in ritmul vantului solitar
Al naturii martor -un biet copac milenar.
O creanga abia se lasa,
Iar alta usor suspina,
In linistea ploioasa
Un zambet ma alina.
Si din al vietii concert neterminat,
Un act doar de-o mai canta,
Natura!
Un act si s-a incheiat.
Caci glasul ei de nimfa
E astazi tulburat
De o noapte apriga
Ce din a noastra vina s-a lasat.
Doar un cuvant as mai spune
S-apoi am incheiat:
NATURA -al vietii glas,
Mai canta-mi odata
Al tineretii vals...

Nature

2009-05-03T04:08:00.000-07:00

Ghicitori:))

2009-04-28T10:19:00.000-07:00

De s-ar ridica-n picioare,
Ar ajunge pan la soare.

Campul alb,
Oile negre,
Cin le vede
Nu le crede
Cin le paste
Le cunoaste.

Ce e dulce si mai dulce,
Il alungi si nu se duce?

Culoarea mea preferata...

2009-04-25T08:36:00.000-07:00

Daca tot am inceput cu capitolul culori. Sa continuam. Albastru ma inspira pe moment, dar nu este culoarea mea preferata. Norocoasa castigatoarea a iubirii mele este culoarea rosie. Sa vedem ce semnifica aceasta culoare.

Prin forta, puterea si stralucirea lui, rosul este considerat pretutindeni ca fiind simbolul fundamental al principiului vital. Culoare a focului si a sangelui.

Rosul inchis este nocturn, feminin, tainic, centripet. El reprezinta nu expresia, ci misterul vietii. Rosul inchis are si o semnificatie funerara. Ambivalenta culorii rosii a sangelui ne dezvaluie doua situatii: cand este ascuns, sangele este esenta vietii, varsat el inseamna moarte.

Rosul viu, diurn, solar, centrifug indeamna la actiune. El este imaginea inflacararii si frumusetii, a fortei impulsive si generoase, a tineretii, a sanatatii, a bogatiei.

In Extremul Orient rosul evoca in general caldura, intensitate, actiune si pasiune. Rosul este culoarea tendintei expansive.

Intruchiparea a ardorii si a navalnicei tinereti, rosul este, in traditiile irlandeze, culoarea prin excelenta a razboiului.

In Japonia culoarea rosie este purtata exclusiv de catre femei. Este un simbol al sinceritatii si fericirii.

Albastru...

2009-04-23T11:28:00.001-07:00

Azi ma inspira culoare albastru.

Albastru reprezinta sinceritate. Azi e o minciuna. Maine poate nu va mai fi.

Albastru este cea mai apropiata culoare de alb, puritate. Azi e patat de pacat. Maine va fi din nou curat.

Albastru reprezinta seninul. Azi e doar intuneric. Maine poate va razbate soarele printre nori.

Albastru se spune ca este sangele nobililor. La toti ne curge sange la fel. Fie ca vrem, fie ca nu.

Albastru e o culoare schimbatoare, dar cata nevoie avem de el. Dintr-un singur motiv. Albastru reprezinta infinitul din noi...

Bun venit pe blogul nostru!

2009-04-22T11:27:00.001-07:00

A fost creat un nou blog, blogul nostru, Picaturi de imaginatie. Speram ca de fiecare data sa aducem putina culoare si imaginatie in vietile voastre. Asteptati noile postari. Fiti sigur ca in curand va vom bombarda cu ele.

Autorii